Cernobîl, din nou în centrul atenției: reacțiile nucleare sunt în creștere, iar viitorul este mai incert ca niciodată

Cernobîl, din nou în centrul atenției: reacțiile nucleare sunt în creștere, iar viitorul este mai incert ca niciodată

De câteva săptămâni se discută de problema unui nou val de reacții nucleare la Cernobîl. Acum, au apărut noi informații care confirmă motivele de îngrijorare legate de ce se întâmplă în spatele noului sarcofag.

Au trecut 35 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, iar cercetătorii sunt din nou îngrijorați în legătură cu ceea ce se întâmplă la fost centrală nucleară. Oamenii de știință care monitorizează activitatea nucleară din regiune au atras atenția asupra unei creșteri a reacțiilor de fisiune dintr-o încăpere a complexului care, din păcate, nu este accesibilă, pentru că a fost îngropată.

La această oră, efortul științific este de a se analiza tendința acelei reacții. Cercetătorii vor să vadă dacă problema se va stabiliza de la sine sau va necesita o intervenție periculoasă și dificilă cu scopul de a preveni un alt dezastru nuclear, conform datelor publicate de NewScientist.

Reacțiile de fisiune mocnesc din nou în masele de combustibil de uraniu îngropate adânc în interiorul unui reactor deteriorat. ”Este ca jăraticul într-un grătar”, spune Neil Hyatt, expert chimist în materiale nucleare la Universitatea din Sheffield, care studiază eliminarea deșeurilor nucleare.

Deși se fac în permanență analize ale situației de la centrala nucleară, este important de reținut că explozia de la Cernobîl din 1986 a dărâmat ziduri și a blocat multe camere și coridoare. Tone de material fisibil din interiorul unui reactor au fost împrăștiate în întreaga instalație, iar căldura generată a topit nisipul din pereții reactorului de beton și oțel pentru a forma substanțe asemănătoare lavei și intens radioactive care au străbătut la etajele inferioare.

La această oră, se crede că o cameră, cunoscută sub numele de camera subreactorului 305/2, conține cantități mari din acest material, dar este inaccesibilă și nu a mai fost văzută de ochi umani sau robotici de la dezastru. În mod practic, cercetătorii au observat o creștere a emisiilor de neutroni din cameră, iar creșterea a fost de aproximativ 40% de la începutul lui 2016 și până în prezent.

Deși ritmul de creștere nu este unul foarte alert, indică o reacție de fisiune nucleară în creștere. Partea ironică este că sarcofagul instalat peste centrală s-ar putea să fi accelerat fenomenul îngrijorător, deși a fost construit pentru a preveni un alt dezastru. Din câte se pare, acesta determină uscarea centralei, iar când combustibilul de uraniu sau plutoniu se degradează radioactiv, sunt emiși neutroni, care pot promova o reacție de fisiune dacă neutronii sunt capturați de către alte particule radioactive. Cu toate acestea, cantități mari de apă încetinesc acești neutroni, împiedicându-i să fie capturați.

Ca o posibilă soluție, dacă se va ajunge până acolo, ar putea fi necesară forarea în cameră și pulverizarea acesteia cu un fluid care conține o substanță precum azotat de gadoliniu, care ar absorbi excesul de neutroni și ar sufoca reacția de fisiune.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: