Călătoriile în UE doar cu buletinul, interzise: de ce vei avea nevoie de Cartea Electronică de Identitate

Călătoriile în UE doar cu buletinul, interzise: de ce vei avea nevoie de Cartea Electronică de Identitate

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat că Executivul a adoptat hotărârea privind stabilirea formei şi conţinutului actelor de identitate, ale dovezii de reşedinţă şi ale cărţii de imobil. Iată ce înseamnă Cartea Electronică de Identitate pentru toți românii.

Astfel, românii vor putea solicita cartea de identitate electronică începând cu luna august.

„Este, practic, etapa finală a procesului de modernizare şi de aliniere la standardele europene a documentelor de identitate româneşti atât în ceea ce priveşte dimensiunea acestora, cât şi privitor la datele personale. Noua carte de identitate electronică, pe care cetăţenii români o vor putea solicita începând cu luna august, va avea dimensiuni reduse faţă de actualul document şi va conţine elemente de securitate care vor asigura posesorilor garanţia că identitatea nu le poate fi furată, iar instituţiilor publice sau private – certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe acest document”.
Lucian Bode într-un mesaj publicat pe Facebook.

Potrivit ministrului, prin actul normativ aprobat este prevăzută şi simplificarea modalităţii de obţinere a acestor documente, astfel că, dacă autoritatea publică deţine deja anumite informaţii necesare soluţionării cererii cetăţeanului, acesta nu mai trebuie să prezinte documente doveditoare.

Documentele moderne de identitate sunt introduse la recomandarea UE (prin Regulamentul 2019/1157), au dimensiunile unui card bancar şi conţin şi date stocate pe cip, cum ar fi imaginea titularului, amprentele şi semnătura electronică a acestuia, între altele.

Nu vei putea circula în străinătate dacă nu ai Cartea Electronică de Identitate

Când legislaţia privitoare la noile documente de identitate era în dezbatere publică, o parte a societăţii civile a protestat faţă de introducerea cardului de identitate cu cip, fapt care a dus la unele modificări ale proiectului. Astfel, va exista varianta ca noile cărţi de identitate să nu aibă cip.

În plus, cei care acceptă cărţile electronice pot solicita neînscrierea amprentelor papilare pe unitatea de memorie. De precizat că optarea pentru un card de identitate fără cip vine şi cu un mare dezavantaj. Mai exact, cei care vor refuza o carte electronică de identitate şi vor alege o carte de identitate simplă, fără cip, nu vor mai putea călători în străinătate în baza acestui document.

De asemenea, nici cei care nu acceptă introducerea amprentelor pe cip nu vor putea merge în străinătate pe baza acestui document.

Ce va conține, concret, noul buletin

Cartea de identitate electronică are formatul unui card bancar obişnuit şi conţine informaţii şi inscripţii pe ambele părţi. Concret, pe faţă conţine denumirea statului emitent, tipul documentului, numele de familie, prenumele, genul titularului (F pentru feminin sau M pentru masculin), cetăţenia, data naşterii, codul numeric personal (C.N.P.), numărul documentului, data expirării valabilităţii, semnătura olografă şi imaginea facială a titularului.

Pe verso, cărţile electronice de identitate vor avea inscripţionate domiciliul titularului, data emiterii şi autoritatea emitentă şi o zonă de citire automată cu caractere identificabile optic (MRZ).

Guvernul nu a oferit detalii despre datele care vor fi stocate pe cip, însă într-un proiect lansat în consultare publică anul trecut de MAI se menţiona că cipul va conţine datele din formatul tipărit, cu excepţia semnăturii olografe a titularului (numele şi prenumele, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii, CNP-ul, adresa de domiciliu a titularului), datele biometrice, constând în imaginea facială a titularului şi impresiunile papilare (amprente) de la două degete, atunci când titularul acceptă acest lucru, şi certificatele pentru semnătura electronică.

Aceste ultime date înscrise în memorie vor permite titularului să-şi poată certifica identitatea atunci când introduce cardul într-un cititor special.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: