Acesta e calculatorul viitorului: are 5 ecrane și îl porți pe nas

Acesta e calculatorul viitorului: are 5 ecrane și îl porți pe nas

La mai bine de opt ani de când Google a încercat să reinventeze computerul, Lenovo încearcă același lucru. Și are mai mari șanse de reușită.

În urmă cu aproape un deceniu, Google lucra la inventarea următorului computer portabil. Era vorba de-o pereche de ochelari, lansată într-o formă finală și pentru utilizatori sub numele Glass. A fost un eșec, pentru consumatori, dar și pentru că nu era tehnologia acolo. Autonomia era proastă, procesorul la fel.

Lenovo își încearcă acum norocul în aceeași direcție cu produsul ThinkReality A3. Sunt ochelari inteligenți care pot afișa simultan cinci ecrane virtuale și ar putea fi utili atât consumatorilor obișnuiți, cât și de către angajați din diverse domenii cheie.

Anunțul a fost făcut de companie cu ocazia evenimentului CES 2021. Unul dintre scopurile Lenovo e să eficientizeze colaborarea angajatilor care trebuie să lucreze de la distanță, în domenii care, în mod tradițional, necesitau prezența fizică a acestora.

Ochelari care să joace rolul unui calculator hiperportabil

Lenovo ThinkReality A3 au funcții de vizualizare 3D și executare ghidată a activităților în realitate augmentată. Angajații aflați la distanță pot lucra împreună într-un mediu augmentat la obiecte reprezentate virtual. Pentru AR, Lenovo folosește două camere ultrawide ca să cartografieze spațiul din jurul utilizatorului. Și mai există o cameră de 8 megapixeli care și poate filma Full HD.

Tehnic, ochelarii folosesc un procesor Snapdragon XR1. Și aici mai intervine o chestiune. Ochelarii pot fi folosiți în timp ce sunt conectați la un computer cu Windows 10 sau un telefon Motorola cu Android și un procesor high-end.

În timp ce e puțin probabil ca acest gadget să devină unul popular în rândul utilizatorilor obișnuiți, pentru muncă de la distanță și în diverse industrii poate fi o tehnologie excepțională. Lenovo susține că ThinkReality A3 vor putea fi folosiți în fabrici, laboratoare, spitale și chiar retail. Vor intra la vânzare în 2021, cel mai probabil în a doua jumătate a anului.

Eventual, a doua sau a treia generație să devină „independentă”, eventual cu conectivitate 5G și chiar să înlocuiască, parțial, un computer.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: