29 oct. 2020 | 10:30

VIDEO – Bugatti Bolide, super mașina gata de curse, oficială: de ce are performanțe de Formula 1

ACTUALITATE
VIDEO - Bugatti Bolide, super mașina gata de curse, oficială: de ce are performanțe de Formula 1

În timp ce mulți dintre noi sunt îngrijorați de pandemie și de efectele pe care le va avea asupra economiei și psihicului uman, Bugatti a dezvăluit cea mai rapidă și mai ușoară mașină a sa, noul Bolide.

Bolidul Bolide nu are cel mai special nume din lume, dar arată totuși ca un Bugatti, integrând o serie de particularități de design pe care le asociezi cu brandul iconic. Confirmată pe blogul oficial al companiei, noua mașină se află momentan în stadiu de prototip, dar ar trebui să ajungă și pe șosele în anii ce urmează.

Dintr-un punct de vedere, aceasta este o extensie adusă modelului Bugatti Chiron, împărtășește o parte din ADN cu fostul vârf de gamă al francezilor. Dincolo de asta, a fost construită aproape exclusiv pentru a face ravagii pe pistele de curse.

Conform comunicatului oficial, este cea mai rapidă și mai ușoară mașină creată vreodată de Bugatti. Are o viteză maximă de 500 de kilometri la oră, 1825 de cai putere și o greutate de doar 1240 de kilograme. Practic, similar cu o mașină de Formula 1, are o medie de 1,47 cai putere per kilogram.

Ca funcție specială și inovație importantă, Bugatti Bolide integrează deasupra o secțiune din caroserie ”morphable”, care se poate transforma cu scopul facilitării fluxului de aer. La viteze mici, zona cu pricina este cât se poate de lină. La viteze mari, se schimbă într-un câmp de bule, orice ar însemna asta, pentru a reduce frecarea cu aerul. Deși sună mai degrabă ca truc de marketing, decât ca opțiune cu adevărat utilă, cei de la Bugatti sunt încrezători că reduce frecarea cu 10% și scade cu 17% forțele care îți împing mașina în sus la viteze foarte mari.

Conform celor de la Bugatti, are nevoie de doar 3 minute și 7,1 secunde pentru a parcurge traseul de la Le Mans într-o simulare, în timp ce recordul actual este de 3 minute și 15,4 secunde, stabilit de Kazuki Nakajima.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele