Record de autonomie pe Tesla: cât durează acum bateria de pe Model S

Record de autonomie pe Tesla: cât durează acum bateria de pe Model S

Tesla Model S devine prima mașină electrică a companiei a cărei autonomie poate depăși acum peste 400 de mile, echivalentul a aproximativ 640 de kilometri, în urma ultimei actualizări.

Mașina electrică Model S Long Range Plus a primit o nouă actualizare, care îi permite acum să ruleze fără oprire pentru încărcare pe o distanță de 402 mile, echivalentul a aproximativ 646 de kilometri. Evaluarea vine de laEnvironmental Protection Agency (EPA), agenție executivă independentă, a guvernului federal al Statelor Unite pentru protecția mediului.

Noua notă se aplică tuturor vehiculelor Model S America de Nord cu denumirea „Long Range Plus”, pe care Tesla a introdus-o în februarie pentru a înlocui versiunea „Long Range” a mașinii. Vorbim astfel despre o creștere cu 20% a autonomiei, în comparație cu un Model S 100D din 2019, cu aceeași baerie.

Tesla Model S ar fi depășit de mult această valoare, potrivit lui Elon Musk

De fapt, Elon Musk menționa de mai de mult că mașina sa a depășit cele 400 de mile în ceea ce privește autonomie. Până de curând, EPA a evaluat autonomia modelului Tesla S Long Range Plus la de 391 mile.

Totuși, în aprilie, Musk menționa că ratingul a fost rezultatul unei greșeli făcute de EPA. Astfel, testul pe care agenția l-a efectuat ar fi determinat mașina să piardă 2% din autonomia pe care o avea, de fapt, în timpul testului. El a spus că EPA a lăsat ușa mașinii deschisă și cheile în mașină peste noapte, ceea ce ar fi afectat rezultatul.

Cu toate acestea, agenția guvernamentală a contestat acest lucru și a spus că mașina a fost testată corect. Musk a spus că mașina va fi re-testată la redeschiderea EPA. Potrivit The Verge, noua evaluare de 402 de mile este rezultatul unul al doilea test în acest sens.

Totuși, mașina are un preț pe măsura autonomiei. Prețul unei Long Range plus începe de la 75.000 de dolari.

Citește și:
Sursa: the verge
Etichete: