Țara europeană în care oamenii sunt de acord să li se implanteze cip sub piele: care-i controversa

Țara europeană în care oamenii sunt de acord să li se implanteze cip sub piele: care-i controversa

Implantul cu cip sub piele a reprezetat dintotdeauna un subiect controversat. Totuși, locuitorii acestei țări europene se declară de acord cu această tehnologie. Iar numărul lor e de ordinul miilor.

Implantul cu microcip e un subiect controversat de ani de zile și e principala temă adusă la suprafață de amatorii de teorii ale conspirației ori de câte ori au ocazia. Mulți cred că e, de fapt, vorba de un instrument de monitorizare continuă și oferirea de acces la date extrem de sensibile.

O țară europeană se grăbește să faci pași serioși în această direcție și, culmea, există mii de oameni care sunt de acord să li se implanteze un microcip sub piele, cu ajutorul căruia să facă mai toate treburile cotidiene. E vorba de Suedia.

Suedia, țara care se pregătește să le implanteze cetățenților cip sub piele

Sunt mii de cetățeni din Suedia care se declară de acord cu această tehnologie controversată și susțin că vor să li se implanteze sub piele un microcip. Acesta poate fi folosit la deblocarea telefonului, deschiderea ușii sau programarea unei alarme. De asemenea, ar putea ține loc și de portofel – din moment ce poate fi folosit chiar ca mijloc de plată.

Microcipul e cât un bob de orez și se implantează cu ajutorul unei seringi. Iar firma suedeză Biohax, cea care face eforturi pentru a-și promova acest produs la nivel european, susține că vrea să obțină și acordul autorităților din Italia pentru a face și acolo diverse teste și experimente. Eric Larsen, directorul companiei, vrea ca cipul să fie implantat la aproximativ 2.500 de persoane în primele șase până la opt luni, în Milano şi Roma.

„Este un pas înainte spre viitor… Este extrem de futurist, dar deja se întâmplă. Această tehnologie s-a născut pentru a ne ajuta, pentru a ne da mici superputeri”, a declarat pentru Euronews Eric Larsen.

Un experiment controversat

E posibil, însă, ca aceste demersuri să fir frânate de asociațiile care apără drepturile omului și cele care militează pentru protejarea vieții private. Guvernele au deja în plan să vină cu tot felul de sisteme de supraveghere în masă, mai ales în contextul pandemiei de coronavirus. Iar oamenii sunt reticenți oricum.

„Vedem că mulţi în Italia nu sunt deloc fericiţi să mai adauge un GPS sau altceva care le poate urmări mişcările. Acest lucru ar putea reprezenta un pericol pentru noi”, a spus managerul Biohax Italia şi a adăugat: „Noi nu urmărim mişcări, nu avem GPS în microcip, dar cred că mulţi nu ştiu asta”.

Deocamdată, cei care și-au implantat acest tip și au acceptat să fie parte din experiment  îl consideră util. Unul dintre cetățenii suedezi, fondator al Biohax, susține că utilizează cele două microcipuri implantate în propria mână pentru acţiuni precum logarea la computerul personal, programarea alarmei biroului în care lucrează şi lansarea profilului său de LinkedIn.

„Nu este altceva decât nevoia de a elimina necesitatea de a avea un portofel, de a elimina brelocurile de chei – de a elimina toate aceste „jetoane” separate care nu fac altceva decât să creeze riscuri, pentru că, dacă le pierzi, îţi pierzi identitatea”, a declarat fostul artist de tatuaje şi implanturi cosmetice (body piercing), Jowan Österlund, care în prezent este fondatorul companiei suedeze Biohax International.

În Suedia, microcipurile pot fi utilizate pe post de bilet de metrou sau tren, dar Martin Lewin speră că foarte repede se vor putea face şi plăţi prin intermediul lor.

Mulți se tem însă că vor fi monitorizați la tot pasul, iar datele lor – așa cum se întâmplă cu cele de pe internet – vor fi folosite, de fapt, pentru alte scopuri. O tehnologie nu e bună sau rea, contează cum e folosită. Dar, de cele mai multe ori, e folosită pentru a servi scopurile celui care a inventat-o.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: