21 oct. 2020 | 12:13

Țara care va primi acces gratuit la Netflix: de ce face compania acest lucru

ACTUALITATE
Țara care va primi acces gratuit la Netflix: de ce face compania acest lucru

Netflix vine, din când în când, cu strategii noi pentru a se asigura că aduna și mai mulți abonați. Acum, vrea să ofere acces gratuit unei țări la platformă.

Netflix vrea să ofere acces gratuit timp de două zile la tot conținutul de pe platforma sa de streaming tuturor cetățenilor din India. Mișcarea nu e una surprinzătoare, în condițiile în care americanii caută să câștige și mai mulți abonați. E vorba de un experiment prin care aceștia vor să-și măreasca baza de plătitori de abonament.

Gratuitatea va fi oferită tututor utilizatorilor din India care nu au un abonament în derulare, scrie The Verge.

Iar experimentul vine în contextul în care Netflix a decis să renunțe la perioadele de trial și să se concentreze pe alte strategii pentru a-și atrage noi abonați.

India, acces gratuit la Netflix timp de două zile

Experimentul poartă numele de “StreamFest”, după cum a precizat Greg Peters, șeful de operațiuni de la Netflix și se adresează, deocamdată, doar Indiei. Dacă va avea succes, e posibil ca acesta să fie continuat și-n alte regiuni. Strategia debutează pe 4 decembrie și e prezentată sub forma unui eveniment.

„Căutăm mereu să venim cu promoții și strategii de marketing pentru a atrage noi membri și pentru a oferi experiența Netflix cât mai multor oameni” – spune un purtător de cuvânt al companiei.

Recent, luna aceasta, Netflix a anunțat că va renunța la perioada de probă de 30 de zile pentru potențialii noi utilizatori. Vine, în schimb, cu altceva.

Netflix a creat o pagină web separată pe care o poți accesa aici – netflix.com/watch-free. Acolo vezi fără să plătești sau să te autentifici o selecție de filme și seriale. Partea bună este că acea colecție este destul de diversificată, dacă ești în căutare câtorva ore de relaxare cu divertisment de calitate. Partea proastă este că acel conținut gratuit nu există in-app.

Nu-l poți vedea în aplicația de mobil sau pe Smart TV.