Streinu-Cercel a vorbit despre primul pacient tratat cu plasmă în România. Când apare vaccinul așteptat de miliarde de oameni

Streinu-Cercel a vorbit despre primul pacient tratat cu plasmă în România. Când apare vaccinul așteptat de miliarde de oameni

România e una dintre primele țări în care se încearcă tratamentul cu plasmă. Acum, medicul Adrian Streinu-Cercel a vorbit despre demers.

Adrian Streinu-Cercel a anunțat recent că medicii i-au administrat tratament cu plasmă unui pacient aflat la secţia de Terapie Intensivă a Institutului de Boli Infecţioase „Prof. Matei Balş”. Totodată, se testează și tratamentul cu Remdesivir. Până acum, în alte țări, acest medicament a dat rezultate onorabile.

„Am administrat plasmă de convalescenţă la un pacient din Terapie Intensivă. […] Se practică doar în Terapia Intensivă, nu se practică pe secţii obişnuite. Programul a demarat, a fost pus în practică. […] Toate lucrurile funcţionează în conformitate cu tot ce trebuie din punct de vedere legal, avem cadrul legislativ şi am trecut la administrarea ei. În momentul în care avem cazuri severe, punem la bătaie toate mijloacele terapeutice de care dispunem. Am tratat şi primul pacient cu Remdesivir.”
Adrian Streinu-Cercel

Ce înseamnă tratament cu plasmă? Pe scurt, e folosită plasmă de la alți pacienți, declarați vindecați, astfel încât noi pacienți să dezvolte o rezistență în fața virusului. Astfel, pacientul primeşte o cantitate de anticorpi care să-l ajute în lupta cu boala. „[…] cel puţin teoretic, această plasmă ar trebui să-i aducă pacientului respectiv o cantitate de anticorpi care să îl ajute în bătălia cu virusul. Deci, numai lucruri bune, riscuri, nu”, a explicat Streinu-Cercel.

Ce zice Streinu-Cercel de vaccin

Sunt, în prezent, mai multe de 120 de formule de vaccin. Opt dintre acestea sunt în faza de testare clinică. Streinu-Cercel a estimat că ar putea fi disponibil în a doua parte a anului 2021.

„Dacă vorbim de un vaccin, atunci probabil că va exista o politică la nivel internaţional de o linie de producţie dedicată, în aşa fel încât numărul de vaccinuri să fie asigurat într-o cantitate cât mai mare, la nivel naţional. […] Dacă ai un număr mare care au trecut prin infecţie, atunci poţi să iei o cantitate mai mică de vaccin. Dacă ai un număr mic de persoane care au trecut prin infecţie şi ai un număr mare de persoane receptoare, atunci îţi trebuie o cantitate mai mare de vaccin şi de abia de acolo începi să te gândeşti la grupele de vârstă, cum le iei, cum le aşezi şi ce faci.”
Adrian Streinu-Cercel

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: Agerpres
Etichete: