Sezonul doi din Mandalorian are o dată de lansare: show-ul Disney va fi disponibil în curând

Sezonul doi din Mandalorian are o dată de lansare: show-ul Disney va fi disponibil în curând

Cu excepția Game of Thrones, Mandalorian este cel mai popular serial din lume din ultimii ani și tocmai se pregătește să beneficieze de sezonul al doilea.

În contextul în care un nou lung metraj din seria Star Wars nu va ajunge prea curând pe marile sau micile ecran, fanii îndrăgite francize SF abia așteaptă să vadă sezonul doi din The Mandalorian. Așteptarea nu este ușurată nici de faptul că primul sezon s-a încheiat într-un punct foarte tensionat.

De când s-a difuzat prin intermediul Disney+, show-ul s-a bucurat și de o serie de nominalizările la premiile Emmy, distincții care vor fi decernate înainte de premiera sezonului doi. Sezonul doi din The Mandalorian va fi distribuit tot prin intermediul Disney+ începând cu 30 octombrie 2020.

Dacă ai simțit că a trecut prea mult de când ai dezvoltat o obsesie pentru Baby Yoda, poți să revii asupra ei odată cu noul sezon ce urmează să fie lansat la finalul lunii viitoare. Din păcate, pentru că nu sunt șanse să ajungă prea curând Disney+ în România, fiecare episod probabil ca va fi piratat intens, atât în țara noastră cât și în multe alte teritorii de pe mapamond.

La momentul redactării acestui material, în mod oficial, Disney+ este disponibil doar în SUA, Canada, Olanda, Australia, Noua Zeelandă, Puerto Rico, Austria, Germania, Irlanda, Italia, Franța, Spania, Elveția, India și Marea Britanie. Serviciul oferă întreaga librărie de conținut original de la Disney, Pixar, Marvel, National Geographic, toate producțiile Star Wars și creațiile din portofoliul 20th Century Fox.

Revenind însă la The Mandalorian, momentan nu este foarte clar dacă va fi lansat episod cu episod, în fiecare săptămână sau vom avea parte de întregul sezon din start. Un trailer oficial nu a fost încă publicat, dar ar trebui să nu mai dureze mult de la anunțul pe Twitter al celor de la Disney, pe care îl poți vedea mai jos.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI