Proiectul care ar putea stopa acțiuni ca ale vloggerului „Colo”: ce a decis Parlamentul prin vot final

Proiectul care ar putea stopa acțiuni ca ale vloggerului „Colo”: ce a decis Parlamentul prin vot final
Sursa foto: Vloggerul Colo, reținut și plasat sub control judiciar / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vloggerul Colo, Alexandru Bălan pe numele său adevărat, a fost plasat sub control judiciar pentru niște afirmații controversate pe YouTube. E acuzat că a instigat la hărțuirea femeilor, iar Parlamentul și-a adus aminte, în acest context, de un proiect referitor la violența cibernetică. Și a venit cu votul final.

Vloggerul Colo a stârnit dezbateri aprinse după ce a fost reținut pentru un episod de pe YouTube. A instigat la violență asupra minorelor, au decis judecătorii, care l-au plasat ulterior sub control judiciar. Mai mult, nu mai are voie să posteze conținut pe YouTube și rețelele sociale timp de 60 de zile, pe perioada cât vloggerul se află sub control judiciar.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul este obligat să respecte interdicţia prev. de art. 215 alin. 2 litera e) C.proc. pen. – să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta – postarea în spațiul online (de ex. YouTube, Instagram, Facebook, Tik Tok) de videoclipuri de tip live streaming, vlog”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Reținerea sa și plasarea sub control judiciar a redeschis discuția despre hărțuirea pe internet – cunoscută sub numele de bullying. Parlamentul a dat votul final pe un proiect de lege care incriminează fix acest tip de comportament. Legea a fost trimisă spre promulgare la președintele Iohannis.

Proiectul care ar putea stopa acțiuni ca ale vloggerului „Colo”

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a dat votul final pe proiectul care incriminează violența cibernetică pe rețelele sociale sau în alt mediu online. Astfel, printre categoriile violenței domestice ar urma să fie inclusă și violența cibernetică, astfel încât persoanele hărțuite în mediul online să poată beneficia de protecție, iar agresorii să poată fi sancționați.

În prezent, așa cum prevede legea, violența cibernetică nu se numără printre tipurile de violență domestică. Acum, dacă se demonstrează că cineva devine victimă a hărțuirii pe internet, respectiva persoană poate beneficia de adăpost și de ordin de protecție.

Proiectul definește violența cibernetică astfel:

  • hărțuirea online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, amenințări online
  • publicarea non-consensuală de conținut grafic intim
  • accesul ilegal de interceptare a comunicațiilor și datelor private și orice altă formă de utilizare abuzivă a Tehnologiei informației și a comunicațiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente, sau a altor dispozitive similare care folosesc telecomunicațiile sau se pot conecta la internet și pot transmite sau utiliza platforme sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de rușine, umili, speria, amenința sau reduce la tăcere victima.

E un pas important care ar putea stopa acțiuni similare vloggerului Alexandru Bălan. El a ajuns în atenția polițiștilor după ce ar fi instigat urmăritorii şi abonaţii să realizeze infracţiuni de viol cu precădere asupra persoanelor de sex femeiesc minore, după cum arată oamenii legii.

Clipul a fost văzut de 77.000 de persoane, iar vloggerul are peste 800.000 de urmăritori.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI