Producătorul auto care face deja ventilatoare pentru spitale. Ce știm de Dacia până acum

Producătorul auto care face deja ventilatoare pentru spitale. Ce știm de Dacia până acum
Sursa foto: Seat

Mai mulți producători auto și-au dat seama că pot contribui la gestionarea crizei actuale. Unii fac deja ceva în acest sens și e posibil ca și Dacia să urmeze exemplul.

SEAT a anunțat că își va folosi uzina din Martorell, Spania pentru a începe să producă ventilatoare medicale de care au nevoie pacienții care suferă de COVID-19. Compania va lucra să ajungă să producă un număr de 300 de ventilatoare de urgență în fiecare zi. Potrivit SEAT, volumul zilnic de producție va fi ajustat constant, în funcție de cererea din partea autorităților, pentru a evita stocurile inutile.

Ventilatoarele folosesc un motor adaptat al ștergătoarelor pentru modelul Leon. De asemenea, fiecare dispozitiv are peste 80 de componente electronice și mecanice și trece printr-un control calitativ amănunțit, cu sterilizare prin lumini ultraviolete.

Președintele SEAT, Carsten Isensee, a subliniat că „a răspunde la deficitul de materiale medicale este o prioritate, precum și o responsabilitate, pentru o companie cu o capacitate industrială mare, precum SEAT. Orice sprijin este necesar acum pentru a combate răspândirea COVID-19 împreună”, a spus acesta.

Dacia ar putea produce, la rândul său, ventilatoare medicale

În prezent, companii precum SEAT, Tesla, Ford sau General Motors au început sau au anunțat deja că vor să producă așa ceva.

Singurul producător de mașini din România are uzinele închise în prezent. Compania și-a pus angajații în șomaj tehnic, producția e oprită și nu se știe când și-ar putea relua activitatea. Totuși, chiar dacă nu face mașini, Dacia ar putea să-și redeschidă liniile de producție pentru a produce, la rândul său, ventilatoare.

Virgil Popescu, ministrul Economiei, a spus că se discută deja ca la Mioveni, și eventual la Ford în Craiova, să se producă ventilatoare și alte echipamente necesare sistemului medical.

„Cel mai important lucru care a ieşit ieri (1 aprilie – n.r.) din discuţia cu reprezentanţii industriei auto este că aceştia, în această perioadă, doresc să contribuie, să ajute economia românească, să ajute românii. Doresc să contribuie să producă materiale esenţiale, doresc să producă măşti şi au capacitate foarte mare de a produce aceste echipamente, biocide, pentru că au şi o industrie chimică pe orizontală foarte dezvoltată, prin parteneri care sunt furnizori tradiţionali ai industriei auto. Deci, practic tot ceea ce este nevoie în acest moment – măşti, biocide, combinezoane […].”
Virgil Popescu la Digi24, citat de Agerpres

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI