Pe ce nu-și mai aruncă românii banii în criză: produsele la care preferă să renunțe 

Pe ce nu-și mai aruncă românii banii în criză: produsele la care preferă să renunțe 

Pandemia de coronavirus a provocat și un început de criză economică ce se poate transforma într-un adevărat dezastru. Din acest motiv, românii sunt mai precauți și nu-și mai aruncă banii pe orice. Iată produsele la care preferă să renunțe în vremuri în care trebuie să strângi cureaua.

De pe la începutul lunii martie, cazurile de coronavirus din România au început să crească într-un ritm alarmant. Dincolo de criza sanitară, măsurile luate (necesare) au pus frână creșterii economice și riscă să arunce lumea într-o criză profundă.

Din acest motiv, românii preferă să strângă cureaua. Renunță la anumite produse, țin mai mult de bani și sunt conștienți că scăderea salariilor și incertitudinile legate de situația economică îi fac mult mai precauți.

Românii preferă să renunțe în criză la aceste produse

Românii ar putea să renunțe la a mai achiziționa anumite produse, din cauza crizei, arată un studiu realizat de iSense Solutions. Și primele pe listă sunt achiziții care înainte de criză erau preferate. Astfel, oamenii ar renunța, în ordinea de mai jos, la următoarele produse:

  1. mobilă (61%),
  2. electronice și gadgeturi (47%),
    jocuri (33%),
  3. articole sportive (30%),
  4. cărți (29%, în special în rândul celor care locuiesc în mediul rural – 38%).

Culmea, arată studiul, cei mai prudenți sunt chiar tinerii, deși se spune despre aceștia că sunt mai puțin precauți. Mai exact, e vorba de tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani: 72% plănuiesc să nu mai investească în mobilă, 57% declară că nu vor mai achiziționa electronice, iar aproape jumătate dintre ei (49%) nu vor mai cumpăra cărți.

Cei din mediul rural au o preferință mai mare pentru anumite categorii de produse (comparativ cu cei din mediul urban) și declară că le vor cumpăra la fel și în viitor, ca înainte de pandemie. Printre aceste categorii avem: dulciurile (75% vs. 60% urban), băuturile răcoritoare (70% vs. 61% urban) și îmbrăcămintea/ încălțămintea (66% vs. 57% urban).

Pe ce se duc banii

Totuși, românii nu țin banii la saltea, așa cum ai crede. 12% dintre români declară că vor cumpăra mai multe produse de curățare și îngrijire a casei în următoarele 3 luni, 10% vor cumpăra mai multe băuturi răcoritoare, iar 6% mai multă apă îmbuteliată. De asemenea, aproximativ o treime dintre români (30%) spune că va continua să își facă stocuri de alimente, pentru a se deplasa cât mai rar la cumpărături – mai relevă studiul citat.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 500 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, prin metodologia CATI (Computer-Assisted Telephonic Interviews), în luna mai a anului 2020 și este reprezentativ național, la un grad de eroare de +/-4.38%.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI