24 mai 2020 | 11:16

Pas uriaș în cercetare: a fost creat ochiul artificial care poate schimba radical viitorul

ACTUALITATE
Pas uriaș în cercetare: a fost creat ochiul artificial care poate schimba radical viitorul

Cercetătorii chinezi au făcut un salt uriaș și anunță că au creat cel mai avansat model de ochi artificial. E o descoperire care schimbă total modul în care vor funcționa roboții umanoizi în viitor, dar se poate dovedi și o soluție pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

Cercetătorii anunță că au făcut un pas imens și au reușit să creeze un ochi artificial. Descoperirea aparține oamenilor de știință de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Hong Kong, iar ochiul artificial poartă numele de ElectroChemical Eye – sau, pe scurt, EC-Eye.

Arată ca un ochi normal, numai că funcțiile sale sunt superioare. Practic, această descoperire va schimba total modul în care vor funcționa roboții umanoizi, dar se poate dovedi o soluție extrem de bună și pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

Ce poate face ochiul artificial

 

Echipa de cercetători susține că acest ochi artificial imită irisul uman şi retina prin intermediul unui obiectiv care focalizează lumina pe o matrice densă din nanofire sensibile la lumină. Informaţiile sunt apoi transmise prin cabluri, care acţionează precum cortexul vizual din creier, către un computer spre a fi procesate.

Cu alte cuvinte, acesta „vede” la fel ca un om, ba chiar mult mai bine, iar testele au demonstrat acest lucru: computerul a fost capabil să recunoască literele „E”, „I” şi „Y” când acestea au fost proiectate pe lentilă. Ochiul artificial ar putea fi conectat la un nerv optic pentru a transmite informaţii către un creier uman şi ar putea contribui la îmbunătăţirea ochilor pe bază de cameră video utilizaţi în prezent pe roboţi, au precizat cercetătorii.

„Ochii biologici sunt, probabil, cel mai important organ senzorial pentru majoritatea vieţuitoarelor de pe această planetă. Imitând ochii umani, sistemele de vedere artificială sunt la fel de esenţiale în tehnologiile autonome precum robotica. În special pentru roboţii umanoizi, sistemul de vedere, cu caracteristici superioare, ar trebui să semene cu cel uman, din punct de vedere al aspectului, pentru a permite interacţiunea amiabilă dintre om şi robot”, susțin cercetătorii.

Pe viitor, cercetătorii își propun să îmbunătățească tehnologia, astfel încât ochiul artificial să poată vedea de 10 ori mai bine decât cel uman.