Cât de bun (sau nu) e Mulan, noul film Disney. Va fi lansat direct online

Cât de bun (sau nu) e Mulan, noul film Disney. Va fi lansat direct online

După ce Disney a anunțat amânarea lansării în cinematografe a filmului Mulan, acesta va fi disponibil pe platforma de streaming Disney+ începând din septembrie.

Disney a produs și lansat 16 filme remake-uri ale unor clasice aminații. Dintre acestea, deși toate au adus încasări considerabile pentru compania prodcătoare de filme, nu multe au primit recenzii extraordinare. Rareori ajung să fie considerate cel puțin egale cu predecesorii originali.

Rotten Tomatoes oferă un punctaj care nu depășește pragul de 60%, ceea ce nu poate fi un rezultat pentru uriașa companie Disney. În decursul anului trecut, Disney a lansat în cinematografe patru remake-uri de acțiune. În timp ce încasările depășesc 3 miliarde de dolari, recenziile Rotten Tomatoes nu au ajuns nici de data aceasta la un prag mai bun.

Toate acestea pun în această perioadă din ce în ce mai multă presiune pe Mulan.

Reproducerea filmului animat din 1998, Hua Mulan, este regizată de Niki Caro și conține o poveste folclorică chinezească clasică. În contextul actual, Mulan va trebui să atingă standardele spectatorilor însetați de surse de entertainment. Poate producția de 200 milioane de dolari a Disney să aducă un scor bun pe Rotten Tomatoes?

Iată ce spun criticii până acum despre Mulan

“Mulan este palpitant, vibrant, emoționant și diferit față de versiunea animată. Este cu siguranță un film de sine stătător – ceea ce așteptam, un film Disney mai matur, cu o producție, coregrafie și design încântător. Regizorul Niki Caro și starul Liu Yifei ies în evidență”, este de părere Erik Davis.

 

“Mulan este absolut fantastic. Suficient de diferit în cazul scenelor de acțiune excelente, dar cu inima filmului original. Nici măcar nu contează că nu e musical. Dacă ești un fan al filmelor animate, multe dintre cântece au o notă subtilă. Abia aștept să-l văd din nou”, scrie Kirsten Acuna într-un tweet.

 

“Recrearea Mulan de la Disney lasă mult în urmă, dar oferă mult mai multe în absența sa. O mulțime de trimiteri către 1998, o poveste plină de acțiune incredibilă și umor”, postează Alison Foreman pe Twitter.

 

“Sunt foarte surprins de cât de mult mi-a plăcut filmul live #Mulan. Este atât de maiestuos, acțiunea este palpitantă, vizează un nivel de rafinament și frumusețe la care nu te aștepți. (Nu am fost niciodată un mare fan al filmului de animație, cred că l-am văzut doar o dată. Deci fără părtiniri.)”, este declarația lui Peter Sciretta.

Cu toate acestea, entuziasmul nu vine din partea tuturor celor care au văzut ecranizarea. Există și nemulțumiri. A fost raportat că Mulan a trebuit să treacă teste stricte și să fie editat pentru a putea fi distribuit publicului chinez. Acest lucru poate fi un factor determinant în apariția părerilor negative.

“Este un film minunat care ar putea ieși din  #Mulan, dar este surprinzător de împotmolit prin adaptarea animației. Are momentele ei, dar bieții răufăcători și calitatea inconsistentă a acțiunii îl fac un film mediocru”, scrie într-un tweet Mansoor Mithaiwala.

 

“Mulan este bun, lucrat și merită văzut. Din păcate, nu ajunge cu adevărat până la apogeu. Jason Scott Lee este grozav, dar toți ceilalți par să se teamă să nu-l jignească. Îi lipsește energia Marelui Zid Chinezesc”, scrie Scott Mendelson.

Este de notat că reacțiile pe social media sunt mult mai optimiste decât cele ale criticilor, în mod obișnuit. Dar cum mulți critici s-au arătat încântați de remake-ul Disney, Mulan are șanse să depășească așteptările referitoare la scorul Rotten Tomatoes.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: