Microsoft a venit cu tehnologia care te-ar putea apăra de cel mai mare pericol al viitorului

Microsoft a venit cu tehnologia care te-ar putea apăra de cel mai mare pericol al viitorului

Tehnologia e bună doar în măsura în care e folosită pentru ceva bun, iar asta știu toți specialiștii. Numai că are și o parte întunecată, iar Microsoft vrea să te ferească de unele pericole ale viitorului.

Mulți specialiști cred că tehnologia nu e folosită doar în scopuri nobile în zilele noastre. Un filmuleț trucat sau o poză prelucrată sunt metode care pot face mult rău cuiva, voit sau nu. Dacă ai văzut The Hater, producția Netflix, atunci poate știi unde bat.

Ei bine, unul dintre marile pericole ale viitorului e reprezentat de tehnologia deep fake. Adică trucarea unor clipuri care, fiind făcută atât de bine, te poate păcăli foarte ușor. Folosită pentru divertisment, tehnologia e o sursă de distracție.

În alte scopuri, însă, devine extrem de periculoasă.

Microsoft vrea să lupte cu deep fake

În era fenomenului fake news, AI – inteligența artificială – joacă un rol extreme de important. E folosită pentru dezinformare, manipulare și, mai nou, și pentru crearea de videouri false, în care sunt replicate fețele unor personae cunoscute, fără să-ți dai seama că totul e un trucaj. Microsoft știe că pericolul e unul real, așa că a anunțat că lucrează la o tehnologie care să contracareze aceste afecte. E vorba de niște filtre care-ți permit să distingi realul de fals.

Unul dintre tool-uri se numește Microsoft Video Authenticator. Acesta analizează imagini și clipuri video și detectează fix acele elemente pe care ochiul uman nu le poate percepe. Sau pe care le percepe, de fapt, drept reale.

O a doua funcție va fi disponibilă în serviciul de clod Azure al Microsoft permite creatorilor să adauge diverse „hash-uri și certificate digitale” la imagini sau videoclipuri. Cu alte cuvinte, e ca o extensie de browser care-ți arată cine a creat conținutul respective.

Așa-ți poți da seama dacă sursa e una sigură și poți identifica dacă e vorba de fake news.

Doar că lucrurile nu-s atât de ușoare precum par, iar recunoaște asta. Compania afirmă că tehnologia deepfake devine în mod constant și mai sofisticată și că e greu să ții pasul. E motivul pentru care toate tehnologiile gândite să combată acest fenomen trebuie să fie permanent actualizate și îmbunătățite.

Microsoft nu e prima companie care se luptă cu deep fake. Facebook a dezvăluit încă din ianuarie instrumente prin care vrea să detecteze deep fake, iar Twitter și Reddit au, de asemenea, propriile filtre.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI