Jeff Bezos vrea să salveze planeta care l-a făcut bogat: cea mai mare donație de care ai auzit

Jeff Bezos vrea să salveze planeta care l-a făcut bogat: cea mai mare donație de care ai auzit
08:47 18.02.2020

CEO-ul Amazon este cel mai bogat om din lume și tocmai a decis să facă un gest fără precedent pentru salvarea planetei prin combaterea cauzelor care duc la încălzirea globală.

Jeff Bezos a donat nu mai puțin de 10 miliarde de dolari, o valoare fără precedent în domeniul cercetării, pentru a finanța oamenii de știință și activiștii care luptă pentru protejarea mediului. În acest fel, speră el, va reuși să facă un pas în contracararea efectelor schimbărilor climatice.

Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume potrivit Forbes, s-a alăturat astfel unei liste tot mai mari de miliardari care donează sume substanțiale pentru combaterea impactului încălzirii globale, citează Mediafax.

„Schimbările climatice sunt cea mai mare amenințare pentru planeta noastră”, a scris Bezos într-o postare pe Instagram. „Vreau să lucrez alături de alții, atât pentru a dezvolta căile cunoscute, cât și pentru a explora noi modalități de combatere a impactului devastator pe care schimbările climatice îl au asupra planetei”, a continuat miliardarul în postarea sa.

Cei 10 miliarde de dolari au fost băgați în fondul Bezos Earth, fundația menită să ofere subvenții pentru activitățile de cercetare și activism pentru protejarea mediului înconjurător. Contracararea schimbărilor climatice este un un subiect foarte important și o cauză care a atras foarte mulți bani în ultimii din ani din partea celor mai bogați oameni ai planetei.

Din păcate, în timp ce Bill Gates, Michael Bloomberg, Jeff Bezos și managerul fondului de acoperire a copiilor Tom Steyer fac donații de miliarde sau zeci de miliarde în acest domeniu, Donald Trump încearcă să reînvie industria exploatatoare de cărbune, pentru că, în opinia sa, încălzirea globală este un mit.

Trecând însă peste această realitate îngrijorătoare, în urmă cu aproximativ un an, Bezos și-a luat angajamentul de a transforma Amazon într-o companie care va avea o amprentă netă de carbon zero, până în anul 2040. În acest fel, Amazon a devenit prima corporație majoră care a anunțat un astfel de obiectiv. În plus, vrea să cumpere 100.000 de vehicule electrice pentru livrare și să investească 100 de milioane de dolari în plantarea de copaci.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI