Ideea genială pe care Netflix a refuzat-o, deși te-ar fi făcut să eviți să ieși din casă

Ideea genială pe care Netflix a refuzat-o, deși te-ar fi făcut să eviți să ieși din casă
Ciprian Ioana
Ciprian Ioana
10:47 28.03.2020

Netflix reușește, poate, să te țină în casă cu producțiile sale, dar niște oameni i-au propus un pic mai mult. Numai că gigantul ar fi refuzat ceea ce pare o idee genială. Așa că e păcat ca această idee să nu fie cunoscută.

E o perioadă grea pentru mulți. Traficul de pe internet a crescut, Netflix mai cade din când în când tocmai din cauza serverelor suprasolicitate, dar sfatul autorităților rămâne același: trebuie să stai în casă dacă-ți pasă de tine și de apropiați.

Și, aici, Netflix are toate pârghiile pentru a face acest lucru. Lansează aproape în fiecare zi câte ceva nou, iar mult-așteptatul sezon 4 din Casa de Papel vine în doar câteva zile. Totuși, ar fi putut face chiar și mai mult și într-un mod extrem de creativ. Ar fi primit de la niște oameni o propunere genială, pe care ar fi refuzat-o.

Hai să vezi despre ce e vorba.

În ce constă ideea genială pe care n-a vrut-o Netflix

Pe internet circulă, în această perioadă, o reclamă executată mai mult decât decent din care afli că Netflix a început să pună pe străzi (în afară, nu la noi) bannere cu spoilere din producțiile sale. Adică să-ți spună finalul sau diverse informații cheie din seriale precum Stranger Things, La Casa de Papel sau Love is Blind.

Înainte să-ți explic care este, de fapt, treaba cu această reclamă, aruncă o privire. Este genială:

Acum află că, de fapt, această reclamă nu aparține Netflix, deși se pare că i-ar fi fost propusă. Ea e realizată de doi publicitari care s-au gândit: care ar fi cel mai bun mod de a-i face pe oameni să stea în case în timpul pandemiei de coronavirus? Păi, cam de ce se ferește toată lumea: spoilerele.

Practic, dacă spoilerele sunt la tot pasul prin oraș, pe blocuri, în stații de autobuz și la metrou, atunci vei vrea să eviți acele zone. Campania, în mod eronat atribuită Netflix, e însoțită de un hashtag, care te îndeamnă, evident, să stai acasă: #staythefuckhome.

De reținut că spoilerele pe care le-ai văzut în reclamă sunt adevărate, dar bannerele în sine nu. Adică ele au fost create digital și, nu, nu se găsesc pe străzi. Dar reclama a devenit virală.

“Nu vreau să fiu înțeles greșit, am știut de la început că este o idee genială și că ar trebui să ajungă la o agenție sau chiar la client, dar scopul nostru a fost acela de a crea un canal de comunicare care să aducă, într-adevăr, o schimbare ” spune unul dintre creatorii campaniei.

Sigur că Netflix capitalizează acum de pe urma faptului că reclama a devenit virală. Dar poate că americanii ar fi trebuit să accepte o astfel de campanie pe străzi, acolo unde și trebuia să ajungă.

Oricum, gigantul din zona de streaming nu prea mai are nevoie de nicio reclamă în această perioadă. Mai toată lumea e, oricum, acolo.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI