Greșeala pe care a făcut-o Poliția Română în timpul stării de urgență

Greșeala pe care a făcut-o Poliția Română în timpul stării de urgență
Răzvan Băltărețu
Răzvan Băltărețu
11:37 06.04.2020

Situația stării de urgență și nevoia de-a folosi o declarație pe răspundere proprie de ieșire din casă au pus o problemă mare polițiștilor. Poliția Română corectează acum modul în care ține evidența.

În momentul în care a fost dată ordonanța militară care impune declarația pe răspundere proprie, Poliția Română s-a trezit în fața unei dileme. Cum ține evidența celor care au declarația? Iau declarația? Nu, că poate fi arătată și de pe telefon. Așa că unii polițiști au recurs la fotografierea acesteia. Doar că, până la forma simplificată, conținea date cu caracter personal. Și pozele erau făcut cu telefoanele proprii ale celor din Poliția Română.

Acum, o circulară adresată de către Inspectoratul General al Poliţiei, în atenţia inspectorilor și directorilor şefi, vine cumva să rezolve problema. Se cere ca toate imaginile realizate de poliţişti, cu ocazia controalelor efectuate pe perioada stării de urgenţă, să fie şterse.

De ce? Pentru că, după cum arată IGPR, imaginile realizate de politişti reprezintă o vulnerabilitate a sistemului în cadrul procesului de protecţie a datelor. Ele pot fi exploatate pe căi ilegale și astfel datele personale ale cetățenilor să fie puse în pericol.

IGPR spune acum că situaţia a fost analizată şi cu specialiştii din cadrul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, precum şi cu cei ai Oficiului Responsabilului cu Protecţia Datelor Personale.

De unde iei declarația pe care trebuie s-o ai dacă ți-o cere Poliția

Ai două căi prin care să iei declarația. Formularul este găzduit pe stirioficiale.ro, unde ai și adeverința de la angajator. Poți descărca PDF pentru declarația pe propria răspundere de aici și cel pentru adeverința de la angajator de aici. Sau poți apela la formular.sts.ro, unde poți și completa online.

Anunțul site-ului a venit și cu o mențiune de la Grupul de Comunicare Strategică. Pe timpul verificărilor făcute de autorități, persoanele pot prezenta declarația pe proprie răspundere sau adeverința de angajator direct de pe telefon împreună cu actul de identitate. Personalul abilitat cu verificarea acestora trebuie să le poată fotografia. Dar documentul are nevoie de semnătura olografă. Ca să știi cum să semnezi, ai acest ghid destul de simplu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Mediafax
Etichete: