06 mai 2020 | 07:02

Grecia și Bulgaria au anunțat deblocarea turismului: de când vei putea să mergi în vacanță

ACTUALITATE
Grecia și Bulgaria au anunțat deblocarea turismului: de când vei putea să mergi în vacanță

Foarte mulți români plănuiau să meargă în vacanță în Grecia și Bulgaria, iar oficialii din aceste țări au venit cu o veste bună.

Printre măsurile cele mai importante de relansare a economiei după criză, se numără reluarea turismului. Țări precum Grecia și Bulgaria se gândesc de mult timp la modul optim prin care pot relua această activitate importantă pentru supraviețuirea celui mai profitabil segment economic. În încercarea de a ajuta oamenii care trăiesc din turism, oficialii greci și bulgari au anunțat măsuri similare.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că sunt șanse mari să se redeschidă turismul începând cu 1 iulie. Un anunț similar vine din Bulgaria, cu excepția faptului că bulgarii au promis că vor sprijini turismul intern printr-un sistem de vouchere.

Mitsotakis a declarat într-un interviu acordat CNN că speră ca Grecia să poată redeschidă turismul începând cu 1 iulie, chiar dacă data exactă depinde şi de companiile aeriene şi de implementarea unor protocoale stricte în domeniul sănătăţii privind zborurile străine. Un anunţ similar a fost făcut în Bulgaria care a anunţat că speră să redeschidă locaţiile de vacanţă de la 1 iulie, relatează CNN şi dpa, citate de Agerpres.

În același interviu acordat pe parcursul zilei de luni, premierul Kyriakos Mitsotakis a insistat pe reuşita în ceea ce priveşte ţinerea sub control a pandemiei de COVID -19 în Grecia. În opinia sa, această recunoaştere la nivel internaţional reprezintă un sentiment împărtăşit de populaţie şi a subliniat că grecii ”nu s-au simţit atât mândri de mult timp”.

În Bulgaria, ţinând cont de consecinţele economice ale pandemiei de coronavirus, guvernul intenţionează să sprijine printr-o schemă de acordare de vouchere turismul intern în cursul verii, a convenit marți administrația de la Sofia. ”Banii bulgarilor ar trebui cheltuiţi pentru susţinerea turismului acasă şi nu în străinătate”, a spus Krasimir Karakachanov, care conduce partidul naţionalist IMRO, partener în coaliţia de guvernare. Schema este în prezent elaborată în detaliu.

Bulgaria este cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, iar turismul reprezintă acolo 12% din PIB. În domeniu, activează 11% dintre toți muncitorii din țară. În acest context, Bulgaria speră să redeschidă locaţiile de vacanţă începând cu 1 iulie. Partidele de guvernare au convenit că mesele din restaurantele în aer liber ar trebui să fie aşezate la o distanţă de 1,5 metri. Aceasta este o concesie pentru proprietari, deoarece iniţial mesele trebuiau amplasate la 2,5 metri distanţă în restaurante şi cafenele, care urmează să se redeschidă miercuri.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele