Google, ”cadou” pentru utilizatorii Apple: ce aduce pe iPhone și iPad

Google, ”cadou” pentru utilizatorii Apple: ce aduce pe iPhone și iPad

Google vine cu un cadou pentru fanii Apple chiar înainte de Crăciun, un cadou dedicat pasionaților de gaming.

Google anunță că Stadia, platforma sa cloud pentru jocuri, va ajunge și la utilizatorii Apple. Americanii susțin că serviciul e disponibil pe iOS și iPad OS în variantă beta, așa că poate fi accesat pe atât pe telefoanele, cât și pe tabletele Apple. Poate părea surprinzător, dar utilizatorii Apple nu se puteau bucura de asta.

Aplicația Stadia există în App Store, dar era acolo doar pentru gestionarea contului, nu te și puteai juca. Asta pentru că Apple cerea ca fiecare joc să fie analizat și apoi urcat în magazinul său de aplicații. Așa că Stadia e disponibilă în varianta beta pe browserul Safari.

Chiar dacă folosești doar ca aplicație web, pe Stadia de iOS și iPadOS funcționează și controllerele de la Xbox și PlayStation, pe lângă cel oferit de Google, totul pentru o experiență completă.

Google Stadia, disponibil și-n România

Google Stadia a ajuns recent și-n România. E o platformă de tip cloud pe care te poți juca de pe orice dispozitiv și la care te conectezi doar cu o adresă Gmail. O poți folosi pe laptopuri, desktop-uri, tablete şi telefoane compatibile, dar și pe cele mai populare controlere de jocuri. Ai nevoie doar de o conexiune la internet, pentru că Stadia funcţionează imediat, fără să fie nevoie de a descărca sau actualiza jocul.

Sunt două versiuni: una gratuită şi una cu abonament. Fără bani, poți juca jocuri precum Destiny 2 şi Super Bomberman R Online. Toţi utilizatorii noi de Stadia au acces gratuit pentru o lună la Stadia Pro, serviciul cu abonament oferit de platformă. Abonaţii Stadia Pro pot juca gratuit zeci de jocuri, precum Hitman 2, Dead by Daylight sau Orcs must Die! 3, iar în fiecare lună sunt adăugate noi jocuri disponibile abonaţilor Stadia Pro.

Abonamentul Stadia Pro este de 45 lei/lună. Găsești totul AICI.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: