Funcția-surpriză de la Facebook e un înlocuitor perfect de Zoom și deja o poți folosi

Funcția-surpriză de la Facebook e un înlocuitor perfect de Zoom și deja o poți folosi

Facebook profită din plin de această perioadă pentru a copia ce au alții și pentru a veni cu funcții similare sau chiar îmbunătățite. A pus ochii pe Zoom, care are un mare succes acum, și face tot posibilul pentru a se impune.

Facebook anunța recent un nou sistem de videoconferință denumit Messneger Rooms, care te ajută să te conectezi prin apeluri audio/video cu apropiații. Puteai invita pe oricine, iar spațiul dedicat anunțat era cu adevărat impresionant: participare până la 50 de persoane.

Acum, compania lui Mark Zuckerberg a trecut de la promisiuni la acțiune. Messenger Rooms este, oficial, disponibil pentru toată lumea. Ce e spectaculos e că nu există o limită de timp. Subiecte de vorbit să ai și conexiune bună de internet.

Messenger Rooms, alternativa Facebook la Zoom

Messenger Rooms e disponibil atât în varianta de mobil, cât și pe desktop. Practic, îți poți ține conferințele video de oriunde, atâta vreme cât ai o conexiune la internet. E ceva mai mult decât funcția video de la Messenger pe care o știai, mai ales că permite participarea a 50 de persoane.

Facebook insistă, însă, că poți seta limite legate de cine poate participa și, mai mult, poți face invitația publică și către oameni care nu dețin un cont de Facebook. Poți crea, practic, o cameră dedicată anumitor discuții sau conferințe. Mare atenție, însă, unde distribui acel link. Pentru că oricine deține linkul poate apărea neinvitat în videoconferință.

Fenomenul e des întâlnit pe Zoom și poartă numele de Zoom bombing.

Facebook are planuri mari pe viitor. Serviciul va fi disponibil și din Instagram Direct, WhatsApp și Portal (camerele web vândute de Facebook). Totodată, Facebook va introduce noi efecte care au la bază AI, astfel încât să te acoperi de filtre sau să participi la conferință din orice context vrei.

De exemplu, există fundaluri 360 care îi transpun pe utilizator în spații extraordinare. Vor exista 14 noi filtre cu lumină de atmosferă, alături de noi efecte AR care vor permite utilizatorilor să își sărbătorească ziua de naștere sau să se alăture unui camping cu prietenii, de acasă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI