Ford, situație dificilă din cauza coronavirus: cât ține închisă uzina de la Craiova

Ford, situație dificilă din cauza coronavirus: cât ține închisă uzina de la Craiova

Planurile Ford, la fel ca-n cazul altor producători auto, au fost date peste cap de pandemia de coronavirus. Angajații de la uzina din Craiova sunt în șomaj tehnic din 19 martie și nu vor reveni prea curând la muncă.

Ford are probleme mari din cauza pandemiei de coronavirus, la fel ca alți producători din acest domeniu. A oprit producția la mai multe uzine din Europa și nu numai și și-a trimis angajații în șomaj tehnic. Decizia a fost luată și în România.

Angajații de la uzina din Craiova au fost trimiși în șomaj tehnic până pe data de 5 aprilie. Numai că situația nu s-a îmbunătățit deloc în această perioadă, motiv pentru care măsura a fost prelungită.

Când se reia produția la uzina Ford din Craiova

Suspendarea temporară a producției fabricilor Ford la nivel european se prelungește până cel puțin pe data de 4 mai, anunță constructorul american. Cu alte cuvinte, nu e nicio șansă ca producția să fie reluată înainte de această dată și nici măcar nu se știe 100% dacă va fi reluată atunci.

”Menționăm și că majoritatea angajaților Ford Craiova vor rămâne în șomaj tehnic până pe 30 aprilie, deoarece 1 Mai este o sărbătoare națională. Ford România lucrează îndeaproape cu toate autoritățile relevante pentru aplicarea măsurilor legale comunicate de către Guvern în timpul stării de urgență”, arată constructorul.

Din 19 martie, Ford a suspendat producția la principalele uzine din din Europa (Saarlouis și Koln, Germania; Valencia, Spania și Craiova, România), iar producția de motoare de la fabricile din Bridgend și Dagenham (Marea Britanie) a fost oprită începând cu data de 23 martie. În ceea ce privește fabrica Ford din Valencia (Spania) aceasta va avea activitatea suspendată temporar până cel puțin pe 27 aprilie.

„Este important să oferim angajaților noștri cât mai multă claritate cu privire la modul în care este de așteptat ca această perioadă să continue. Sperăm că situația se va îmbunătăți în luna următoare. Totuși, planurile noastre de repornire a operațiunilor vor continua să depindă de condițiile și directivele impuse de guvernele naționale”, susține Stuart Rowley, președintele Ford Europa.

Doar în Europa, Ford are aproximativ 46.000 de angajați în unitățile proprii și în asocierile în participație consolidate și aproximativ 61.000 de angajați, dacă includem și societățile neconsolidate (la uzina din Craiova lucrează aproximativ 6.000 de oameni). În Bănie sunt produse modelele Puma și EcoSport, dar și motoare EcoBoost de un litru.

Pe perioada pandemiei, însă, Ford și-a convertit producția și a decis, în Statele Unite, să fabrice ventilatoare. Adică exact acele echipamente extrem de necesare în această perioadă pentru pacienții cu Covid-19.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI