Experimentul care sfidează gravitația și totul mulțumită unui fluid special

Experimentul care sfidează gravitația și totul mulțumită unui fluid special

Într-un nou experiment, o echipă de oameni de știință francezi a creat un fluid care levitează și care permite unei bărci minuscule să plutească atât deasupra acestuia, cât și o alta dedesubtul acestuia, sfidând gravitația.

„A fost un experiment distractiv”, a declarat Emmanuel Fort, profesor la ESPCI Paris și co-autor al unei lucrări despre proiectul publicat în revista Nature, pentru The New York Times. „Totul a funcționat bine. Și sunt încă uimit de rezultate”, a completat el.

Pentru a crea acest efect, echipa a folosit vibrații, ciclând de 100 de ori pe secundă, astfel determinând mixarea unui amestec de glicerol și ulei de siliciu, mai gros decât apa, peste o pernă de aer. Echipa a reușit să „leviteze” aproape jumătate de litru de lichid în acest fel.

Cu susul în jos?

 

Cu toate acestea, experimentul a creat un efect mult mai neobișnuit. Întrucât buzunarul de aer de dedesubt este mai dens, un obiect ajunge să fie împins în lichidul care levitează de jos – un efect numit de Times „aparent imposibil”.

Este un echilibru delicat. „Dacă muți barca în aer, aceasta va cădea și, dacă o muți în sus, va urca la suprafață”, a declarat Emmanuel Fort, co-autor, pentru The Guardian. „Întregul truc nu este doar de a face posibilă situația, ci de a stabiliza echilibrul”, explică el.

Echipa susține că invenția lor extraordinară ar putea avea numeroase cazuri de utilizare, de la păstrarea gazelor suspendate în fluide în scopuri industriale, cum ar fi procesarea mineralelor și tratarea apelor cu deșeuri.

Dar, chiar acum, nu este mult mai mult decât un experiment distractiv. „Oamenii spun că este ca scena din „Pirații din Caraibe”, când barca plutește cu susul în jos”, a declarat Fort pentru The Guardian. „Este contraintuitiv. Îi face pe oameni să vorbească despre science fiction și fantezie și asta este foarte frumos”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI