Dragon`s Dogma, cel mai nou joc video ecranizat de Netflix, are o dată de lansare

Dragon`s Dogma, cel mai nou joc video ecranizat de Netflix, are o dată de lansare

Netflix are un istoric destul de bun când vine vorba de ecranizării din alte medii, inclusiv jocuri video. În 2020, va continua acest trend cu Dragon`s Dogma, un joc clasic pentru console transpus în serial anime.

După ce a făcut valuri cu Witcher sau Castlevania, Netflix se află pe ultima sută de metri cu eforturile e ecranizare pentru Dragon`s Dogma. Show-ul ar urma să ajungă pe TV-urile inteligente din întreaga lume începând cu 17 septembrie.

Noul serial de animație se pare că va face o treabă destul de bună în a respecta materialul original, jocul lansat în 2012 pentru PlayStation 3 și Xbox 360. Ca referință, Dragon`s Dogma a avut parte de o continuare, câțiva ani mai târziu, sub form titlului Dark Arisen pentru PS4, Xbox One și PC.

Una peste alta, va fi interesant să vedem dacă investiția celor de la Netflix va fi una inspirată în Dragon`s Dogma. Nu de alta, dar jocul este departe de a fi la fel de popular ca Witcher, de exemplu. În plus, nu este foarte clar câți gameri vor face tranziția de la un mediu la altul.

Indiferent dacă va genera vizualizări sau nu, în viitorul apropiat, Netflix mai are câteva investiții semnificative planificate pentru producții din genul anime. După ce a avut premiera în 2017 și cel mai recent sezon a fost difuzat în prima parte acestui an, Castlevania tocmai a fost confirmat pentru un al patrulea sezon.

Jocul Cyberpunk 2077 cu Keanu Reeves în rolul principal și același dezvoltator ca Witcher în spate a primit de asemenea aprobarea pentru ecranizare pe Netflix sub formă de anime. Animația va fi intitulată Cyberpunk: Edgerunners și va spune o cu totul altă poveste decât cea din joc, deși acțiunea se va petrece în același univers distopic.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI