Cum îi ajută Airbnb pe cei care luptă cu pandemia de coronavirus

Cum îi ajută Airbnb pe cei care luptă cu pandemia de coronavirus
Ciprian Ioana
Ciprian Ioana
11:54 27.03.2020

Cei care au statut de gazdă pe platforma Airbnb sunt, în această perioadă, afectați în egală măsură cu hotelierii. Dar compania vrea să se implice și să pună umărul alături de cei care luptă cu pandemia de coronavirus, mai ales că locuințele sunt goale.

Airbnb vine cu o inițiativă derulată la nivel global prin care vrea să-i ajute pe cei care au grijă, în această perioadă, de pacienții infectați. Platforma de închirieri a lansat un apel către cei care au statut de gazde să ajute în situația de criză.

Astfel, compania își propune să-i convingă pe aceștia să accepte să închirieze (gratis) locuințele medicilor, voluntarilor și celor din organizații neguvernamentale care sunt, practic, pe teren în această perioadă. Sunt câteva mii de gazde care au salutat inițiativa și au fost de acord, după cum a anunțat pe Twitter Brian Chesky, CEO Airbnb.

 

Airbnb, decizie în plină pandemie de coronavirus

Noul program Airbnb se adresează celor care caută să țină sub control pandemia de coronavirus. E o inițiativă care se derulează la nivel mondial și scopul ar fi ca 100.000 de gazde să accepte să pună la dispoziția medicilor și voluntarilor locuințele lor. Unii gratis, alții cu propriile tarife, dar mult mai mici.

Practic, această decizie vine în sprijinul celor care fie caută o locuință mai aproape de locul de muncă, fie sunt nevoiți să stea în carantină sau autoizolare. Poate, de exemplu, nu vor să stea alături de familie pentru că s-au întors dintr-o zonă de risc și nu au unde să stea. Airbnb a început deja programe pilot în Franța și Italia, acolo unde 6.000 de gazde au fost de acord să le închirieze medicilor și asistentelor locuințele lor.

De precizat că locuințele trebuie să respecte toate protocoalele de igienă și sunt eligibile doar cele care sunt închiriate total, nu cele care pot fi împărțite.

Programul cu care vine acum Airbnb este cumva derivat din inițiativa Open Homes, pornită în 2012. Aceasta le permite gazdelor să ofere cazare gratuită în situații de urgență. De precizat că Airbnb renunță la taxele de servicii pentru aceste tranzacții, iar gazdele care nu vor să ofere gratuit proprietățile sunt scutite oricum de plata comisioanelor.

Taxele sunt, în această situație, mai mici.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI