De ce gelul dezinfectant ar putea fi periculos și când trebuie, de fapt, folosit

De ce gelul dezinfectant ar putea fi periculos și când trebuie, de fapt, folosit

Dr. Andrew Kemp, de la Universitatea din Lincoln, spune că utilizarea gelului dezinfectant de mâini cu alcool ar putea permite altor bacterii și virusuri de pe mâinile noastre să supraviețuiască și să creeze rezistență.

Cercetătorul adaugă că în prezent nu există dovezi că gelul cu alcool ucide coronavirusul, iar OMS recomandă utilizarea gelului pentru mâini dacă nu puteți accesa imediat săpun și apă.

Utilizarea excesivă a gelurilor dezinfectante pentru mâini în timpul pandemiei de coronavirus poate dăuna mai mult decât ar face bine, pe măsură ce alte bacterii și virusuri creează o rezistență, au avertizat cercetătorii.

Dr. Andrew Kemp a spus că utilizarea excesivă a gelurilor dezinfectante pe bază de alcool în timpul pandemiei va permite altor bacterii și virusuri de pe mâinile noastre să se adapteze și să supraviețuiască utilizării gelului.

Gelurile dezinfectante n-ar trebui să înlocuiască săpunul și apa

De asemenea, și Dr. Kemp, șeful Scientific Advisory Board on the British Institute of Cleaning Science, a adăugat că, dacă acest lucru s-ar întâmpla, ar putea duce la o „situație de Armaghedon”, potrivit Daily Express.

Teama față de răspândirea coronavirusului în întreaga lume a dus la panică generală și la achiziționare în masă a gelurilor de mâini igienizante, iar stocurile s-au epuizat rapid. În timp ce cererea a scăzut, pe măsură ce pandemia a progresat, igienizantele pentru mâini sunt încă utilizate în mod obișnuit, adesea poziționate la intrarea magazinelor și a altor unități publice.

Dar Dr. Kemp spune că eforturile ar trebui să se concentreze pe spălarea mâinilor, în schimb, care este cel mai bun mod de a elimina bacteriile de pe mâini. „Gelurile de mână trebuie utilizate numai ca ultimă soluție și ca măsură temporară pe termen scurt, când nu sunt disponibile săpunul și apa”, spune acesta.

Dr. Kemp adaugă că „în acest moment nu există nicio dovadă publicată că gelurile de alcool au ucis Covid-19 în sine”. „Chiar dacă au omorât 99,9% din totalul bacteriilor, pot exista mai mult de un milion de bacterii pe mâinile tale, la un moment dat, lăsând 10.000 în viață după igienizare”.

„Cercetările recente arată că bacteriile supraviețuitoare care nu sunt ucise de gelurile cu alcool sunt ele însele agenți patogeni extrem de periculoși și pot crește în număr. Aceasta înseamnă că utilizarea noastră de rutină a gelurilor ne poate provoca, în cele din urmă, mai mult rău decât bine”, concluzionează acesta.

Astfel, Organizația Mondială a Sănătății afirmă că cea mai bună modalitate de a te proteja de coronavirus este să te speli pe mâini, asigurându-te că utilizezi suficient săpun, timp de minimum 20 de secunde.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI