Cum faci backup la iPhone prin iTunes în altă locație decât cea implicită, simplu și rapid

Cum faci backup la iPhone prin iTunes în altă locație decât cea implicită, simplu și rapid

În urmă cu câțiva ani, am explicat cum schimbi locația de backup pentru iPhone-ul tău prin linii de comandă. Acum există o soluție de zece ori mai simplă.

Noile iPhone-uri sunt din ce în ce mai mari când vine vorba de spațiul de stocare pe care ți-l pun la dispoziție. Poți avea un smartphone Apple chiar și cu 512GB de spațiu. În acest context, ideea unui backup devine un pic mai complicată.

Deși Apple îți permite să faci backup în cloud și să-ți restaurezi toate datele importante prin intermediul unei conexiuni la internet, procesul poate dura chiar și o zi întreagă. Gândește-te când ai descărcat ultima oară câteva sute de GB de date de pe internet.

Din acest motiv, la intervale regulate de timp, îmi fac un backup la iPhone prin iTunes, pe laptop sau desktop. Așa ești sigur că dacă îți schimbi telefonul, îl dai de pământ sau îți este furat, nu pierzi un volum important de amintiri și documente.

Din păcate, în mod implicit, iTunes îți pune backup-urile pe partiția principală a sistemului de operare, pe C, iar cei mai mulți utilizatori nu au sute de GB liberi pe partiția principală a laptopului. Ca lucrurile să fie și mai complicate, iTunes nu are o opțiune prin care să-ți alegi salvarea backup-urilor pe a doua partiție.

Din fericire, cineva a făcut un program care automatizează posibilitatea schimbării backup-ului. Durează doar câteva momente și, deși programul cu pricina este disponibil și într-o iterație contra cost, utilizarea funcției care ne interesează aici nu implică vreo plată. Ca un detaliu interesant, funcționează la fel de bine pe Mac și pe Windows.

Aplicația utilizată de mine pentru schimbarea locației de backup la iPhone din iTunes este intitulată iPhone Backup Extractor și o poți descărca gratuit de aici. După instalare, la prima rulare, vei întâmpina o fereastră precum cea de mai jos. Intră la secțiunea Backups și, în colțul din dreapta jos, apasă pe Change. Alege noul folder sau director în care vrei să-ți pui backup-urile. Ca referință,  poți alege chiar și un hard disk extern sau o locație din rețea, dacă te încântă ideea. Confirmă schimbarea cu Ok.

Modificarea intră în vigoare în timp real, nu trebuie repornit sistemul. Intră în iTunes și fă un backup la telefon ca de obicei, printr-un click pe Backup Now. Copia de siguranță va merge în noua locație definită de tine mai sus.

iphone-backup-extractor-backup-f

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI