Cum au reușit 12.000 de naziști din Argentina să își ascundă averile printr-o bancă elvețiană

Cum au reușit 12.000 de naziști din Argentina să își ascundă averile printr-o bancă elvețiană

Miturile despre naziști refugiați în Argentina – inclusiv Hitler, care ar fi trăit după Al Doilea Război Mondial – au fost, multă vreme, mituri. Acum au apărut informații care confirmă cel puțin că partidul nazist a avut simpatizanți în America de Sud. Iar banii au fost ținuți în conturi bancare din Elveția.

Centrul Simon Wiesenthal a publicat recent documente care demonstrează că peste 12.000 de naziști, simpatizanți ai partidului nazist, dar și companii au ascuns banii furați de la evrei din Europa în conturi bancare la Schweizerische Kreditastald (în prezent, Credit Suisse). Între 1930 și 1938, liderii din Argentina erau simpatizanți ai ideologiei naziste și le-au asigurat naziștilor un mediu primitor.

Prin banca elvețiană au trecut, în anii ’30, mii de transferuri. Multe dintre ele erau de la oameni puși pe lista neagră de Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Pe listă este și compania germană IG Farben, care furniza gazul Zyklon B folosit în lagărele naziste. Centrul a cerut acum Credit Suisse să dezvăluie conturile bancare asociate cu numele, notează Deutsche Welle.

Naziștii din Argentina, opriți înainte de căderea lui Hitler

În 1938, liderii pro-naziști din Argentina au pierdut puterea. Tot atunci a fost înființată o comisie care să investigheze activitățile naziștilor, cu precădere infracțiunile și abuzurile. Doar că, în 1943, țara a trecut printr-o nouă schimbare și la putere au ajuns alți oameni pro-nazism și susținători ai lui Hitler.

Până la schimbarea de regim din 1938, în Argentina erau mod oficial 1.400 de membri ai NSDAP/AO (Partidul naţionalist german/Organizaţii din străinătate) şi alți 12.000 de simpatizanţi ai acestora. Erau reuniţi în „Union Alemana de Gremios”. Mai erau și alți 8.000 de afiliaţi altor organizaţii naziste.

În total, au fost descoperite 4.063 de conturi. Banii circulați prin conturi bancare elvețiene, via Argentina, sunt estimați la un total de circa 35 de miliarde de dolari.

Mai trebuie amintit că, între 1997 şi 1999, o comisie de experţi independenţi condusă de Paul A. Volcker a făcut o anchetă asupra activității Credit Suisse alături de 60 de alte bănci în scopul de a identifica conturile care au putut sau probabil au aparţinut unor victime ale persecuţiilor naziste. Va fi însă investigată și lista dezvăluită acum.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: