Cum a reacționat lumea la pandemie, de la cele mai stricte țări până la cele mai relaxate măsuri

Cum a reacționat lumea la pandemie, de la cele mai stricte țări până la cele mai relaxate măsuri

O echipă a Școlii de Guvernare Blavatnik de la Universitatea din Oxford a colectat date privind politicile pe care guvernele din peste 180 de țări le-au adoptat pentru a combate răspândirea coronavirus.

Echipa a creat instrumentul Oxford Covid-19 Government Response Tracker cu ajutorul a 17 indici pe care i-au conceput. Acestea și-au împărțit constatările în patru factori: răspunsul general din partea guvernului, sprijinul economic, izolarea și sănătatea, precum și strictețea.

Acesta din urmă arată nivelul de strictețe a măsurilor luate de țări și are ca scop alimentarea discuțiilor privind măsurile adecvate, arată un articol Euronews.

Care e cea mai strictă țară?

Kosovo (69.44/100) pare a fi cea mai strictă țară din Europa în ceea ce privește răspunsul guvernului la pandemie, în timp ce Belarus și Georgia sunt cele mai indulgente, ambele cu un scor de 8.33/100.

În ceea ce privește Uniunea Europeană, Portugalia apare pe primul loc ca fiind statul cu cele mai stricte măsuri, înregistrând un scor de 66.2/100, în timp ce Estonia și Lituania ocupă ultimul loc (19.44/100).

Cum se calculează scorul?

Pentru a măsura stringența, echipa a luat în considerare nouă indici: de la închiderea școlilor și oprirea activităților la locul de muncă, la închiderea liniilor de transport, restricții privind călătoria și reuniunile, până la campaniile de informare publică.

Aproximativ 290 de participanți actualizează informațiile de la oficialii guvernamentali sau de la știrile din domeniu și le transformă într-un sistem de codificare personalizat.

„Dacă oamenilor li se permite să se adune în grupuri de 50, statul primește un anumit scor; dacă se pot aduna doar în grupuri de 5, statul respectiv primește un rating mai intens”, a explicat Toy Phillips, coautor al studiului.

„Răspunsurile guvernamentale eterogene reprezintă exact motivul pentru care este necesară o măsură standardizată, transparentă și comparativă”, a argumentat Dr. Thomas Hale, profesor asociat și participant la proiect.

Mai strict înseamnă mai eficient?

„Izbucnirea inițială sugerează că există o relație între rigoarea răspunsului politic și viteza răspunsului politic, ambele fiind asociate cu un număr mai mic de decese”, a afirmat Philips.

Cu toate acestea, scopul inițial al instrumentului creat nu a fost măsurarea eficacității acestor politici, întrucât situațiile pot varia în mare măsură de la o țară la alta, iar numărul de cazuri înregistrate depinde de cât de mult se efectuează testarea. Studiul a fost realizat în vederea unor discuții pe baza acestor date pentru a analiza măsurile luate.

Variația răspunsurilor guvernamentale cu aproximativ 200 de politici naționale diferite expune dificultatea de a răspunde unei amenințări transnaționale în mod corespunzător”, au scris autorii.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: