Cu cât cresc pensiile, de fapt: abia acum s-a aflat valoarea reală. Nu este 40%

Cu cât cresc pensiile, de fapt: abia acum s-a aflat valoarea reală. Nu este 40%

Finanțele României nu sunt într-o situație foarte bună, iar pandemia este doar una dintre cauze. Cea mai mare ține de promisiunile legate de mărirea pensiilor și a alocațiilor.

Într-un document preluat de G4Media se atrage atenția asupra creșterii pensiei pe care ministerul Finanțelor este dispus să o suporte de la 1 septembrie 2020. Este vorba de un salt în ceea ce privește punctul de pensie de la 1265 de lei până la 1442 de lei. Modificarea se va realiza printr-o ordonanță de urgență pentru rectificare bugetară care se află în dezbatere publică.

Proiectul de OUG conține astfel modificarea Legii pensiilor (127/2019), care prevedea o creștere a punctului de referință în acest an până la suma de 1.775 lei.

În final, în contradicție cu creșterea pensiilor cu 40% votată de PSD, Ministerul Finanțelor este dispus să implementeze o creștere a pensiilor de doar 13,99%. Cel mai important argument al PNL Pentru discrepanța cu pricina este pandemia de coronavirus și impactul economic al acesteia.

Tot ca un detaliu foarte important, cei mai săraci dintre pensionari vor câștiga de la 1 septembrie 800 lei, în loc de 710 lei. Aceasta va fi pensia socială minimă garantată. Nu înțeleg exact cum este posibil traiul din 800 lei pe lună, dar probabil că oficialii de la Finanțe au o teorie în acest sens.

Chiar și cu această creștere mult mai mică a pensiilor față de prevederile legii susținute de PSD, deficitul bugetar în acest an e prognozat să ajungă la 8,6% din PIB, pe fondul unei scăderi economice de 3,8% din PIB.

În ceea ce privește modificarea salariilor la profesori, s-au făcut amânări și acolo. Proiectul de rectificare amână și creșterea salariilor profesorilor de la 1 septembrie 2020 pentru septembrie 2021. Discutăm despre o creștere anticipată a salariilor în educație până la atingerea veniturilor maxime programate pentru 2022. Cu alte cuvinte, pur și simplu nu mai există bani în visterie pentru creșterile promise.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI