Cele mai noi celule stem crescute în laborator: de ce se pot dovedi vitale în viitor?

Cele mai noi celule stem crescute în laborator: de ce se pot dovedi vitale în viitor?

Pentru prima dată, oamenii de știință au reușit să crească în laborator celule stem spermatogoniene (SSC). Acestea sunt celulele care se dezvoltă în spermatozoizi, într-un mediu de laborator.

Este prea curând pentru ca celulele să fie utilizate în orice tip de cadru clinic. Această cercetare pune însă bazele dezvoltării medicinei fertilității. Medicii au căutat mult timp o modalitate de a produce spermă în laborator, dar izolarea și generarea acestor SSC nu au fost niciodată posibile.

Acum, aceste tratamente ar putea deveni posibile într-o zi. Ar putea fi o soluție pentru transgenderii care vor să devină părinți.

O nouă inovație în medicină

„Considerăm că abordarea noastră – care este susținută de mai multe tehnici, inclusiv analiza de secvențiere a ARN unicelulare – este un pas semnificativ către aducerea terapiei SSC în clinică”, a declarat Miles Wilkinson, cercetător în obstetrică, ginecologie și științe ale reproducerii la Universitatea din California, Școala de Medicină din San Diego.

SSC-urile pot genera mai multe celule stem și până la 1.000 de spermatozoizi la fiecare două secunde. Dar până la acest nou studiu, publicat în PNAS, oamenii de știință nu au putut să diferențieze și să izoleze SSC-urile de alte celule similare din testicule.

„În continuare, obiectivul nostru principal este să învățăm cum să menținem și să extindem SSC-urile umane mai mult timp, astfel încât acestea să poată fi utile clinic”, a adăugat Wilkinson în comunicat.

Dacă se va întâmpla acest lucru, ar putea deschide opțiuni parentale complet noi pentru persoanele transgender, precum și pentru bărbații care nu produc spermă din cauza bătrâneții sau din alte motive. Deocamdată, oamenii de știință sunt doar în punctul de a crește noi celule într-un vas.

Tehnica ar putea să ajute mii de bărbați infertili, incluzând aici și învingători ai cancerului în copilarie, care în acest mod și-ar putea îndeplini visul de a deveni părinți.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI