12 iun. 2020 | 17:44

Cea mai bună veste de la ANAF: ce vei putea face online, fără să mergi la ghișeu

ACTUALITATE
Cea mai bună veste de la ANAF: ce vei putea face online, fără să mergi la ghișeu

ANAF intră în sfârșit în rândul lumii moderne și adoptă noi măsuri care te vor scuti de multe drumuri până la ghișeul fizic.

Instituția a anunțat vineri, 12 iunie, noi facilităţi ale serviciului Spaţiul Privat Virtual. Astfel, persoanele înregistrate în SPV vor putea face de acum plata obligaţiilor fiscale la buget direct cu cardul bancar prin interconectarea cu ghişeul.ro. Soluția permite achitarea a peste 30 de impozite şi contribuţii. Facilitatea este deja disponibilă.

ANAF permite acum plata pentru toate tipurile de creanţe fiscale. Acestea se pot plăti cu cardul prin Sistemul Naţional Electronic de Plăţi, iar instrucţiunile pentru utilizarea acestui serviciu sunt disponibile pe site-ul instituţiei.

În Spaţiul Privat Virtual, la accesarea serviciului “Plata obligaţiilor fiscale”, se afişează pagina de pornire, în care trebuie ales CNP-ul pentru care se doreşte plata. În cazul persoanelor care se autentificã în SPV cu NPOTP (nume, parola si OTP), în listă apare doar CNP-ul titularului de cont. Se apasă apoi ”Afişare obligaţii restante”, care-ți afișează lista obligaţiilor care pot fi plătite prin platforma ghiseul.ro. Aceasta cuprinde peste 30 de poziţii, de la impozitul pe venituri, la contribuţii, accize colectate şi până la plata unor penalităţi.

Se apasă apoi butonul „Plăteşte”, apoi bifezi căsuţa „Aprob plata şi sunt de acord cu termenii şi condiţiile de utilizare” și butonul „PLATESTE”.

„Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã dezvoltã şi implementeazã, permanent, noi facilitãţi ale Spaţiului Privat Virtual pentru a oferi servicii facile şi utile tuturor contribuabililor. Astfel, persoanele înregistrate în Spaţiul Privat Virtual pot face plata obligaţiilor fiscale la buget direct cu cardul bancar prin interconectarea cu ghişeul.ro, soluţie care permite achitarea a peste 30 de impozite şi contribuţii”, a informat ANAF.

Înregistrarea în SPV al ANAF

Instituția anunța măsura în a doua jumătate a lunii mai. Tot atunci, menționa o nouă facilitate pentru români, prin care le va permite contribuabililor să se înregistreze video în SPV – Spațiul Privat Virtual.

ANAF anunța atunci înrolarea în SPV cu ajutorul identificării în sistem video a persoanelor sau reprezentanților unor companii sau entităţi fără personalitate juridică. Dacă informaţiile referitoare la datele de identificare ale persoanei juridice, ale entităţii fără personalitate juridică sau ale persoanei fizice sunt validate, dar informaţiile referitoare la calitatea de reprezentant sau calitatea de împuternicit nu se pot verifica ori informaţiile furnizate sunt insuficiente sau din verificarea documentelor justificative prezentate opțional rezultă că acestea conțin date incomplete sau incorecte, se notifică solicitantul la adresa personală de e-mail.