06 oct. 2020 | 12:38

Ce au descoperit oamenii de știință în creierul unui om mort de două milenii

ACTUALITATE
Ce au descoperit oamenii de știință în creierul unui om mort de două milenii

O echipă de oameni de știință a găsit un „supraviețuitor” neașteptat din erupția de pe Muntele Vezuviu care a îngropat orașul antic Pompei în anul 79 d.Hr.

În Herculaneum, un oraș care a fost de asemenea îngropat sub erupție, oamenii de știință au găsit craniul unei victime care s-a încălzit și s-a răcit atât de repede încât creierul său s-a transformat într-un material ciudat, ca din sticlă.

Acum, după analize suplimentare, oamenii de știință au descoperit chiar și celulele individuale ale creierului care au fost păstrate, ca niște creaturi prinse în chihlimbar antic. Este o descoperire remarcabilă – mai ales că creierele tind să se descompună rapid după moarte.

Rămășițele păstrate au fost, de fapt, descoperite în anii 1960. Dar după ce s-a descoperit în urmă cu câțiva ani că acest cadavru al unui tânăr de 25 de ani găsit întins pe un pat de lemn, conținea materie cerebrală, cercetătorul în medicină legală Pier Paulo Petrone de la Universitatea Frederico II a studiat-o pentru a afla ce s-a întâmplat. „Descoperirea țesutului cerebral în rămășițele umane antice este un eveniment neobișnuit”, a spus Petrone pentru Ars Technica. “Dar ceea ce este extrem de rar este conservarea integrală a structurilor neuronale ale unui sistem nervos central de acum 2.000 de ani, în cazul nostru la o rezoluție fără precedent”, a completat acesta.

Alți oameni de știință nu sunt convinși de teoria lui Petrone că factorul care i-ar fi prăjit practic corpul omului și i-a transformat creierul în sticlă ar fi fost, de fapt, căldura bruscă și intensă. Antropologul criminalist al Universității Teesside, Tim Thompson, de exemplu, suspectează că o căldură de durată mai lungă, cu intensitate mai mică, l-a ucis pe om și a mărturisit că este frustrat că echipa lui Petrone nu a împărtășit datele brute.

Dar, indiferent de modul în care s-a produs acest proces, neuronii de “sticlă” complet conservați de acum aproape două milenii sunt o descoperire remarcabilă și o piesă arheologică neobișnuită.