Câte cadre medicale din România s-au îmbolnăvit de coronavirus: numărul oficial este mult mai mic

Câte cadre medicale din România s-au îmbolnăvit de coronavirus: numărul oficial este mult mai mic

Conform unui studiu publicat de Federația Solidaritatea Sanitară, în ceea ce privește impactului pandemiei de Covid-19, cadrele medicale sunt cele mai lovite de pandemie.

Conform cifrelor oficiale comunicate de Grupul de Comunicare Strategică, aproximativ 6000 de lucrători din domeniul sănătății din România au fost infectați cu coronavirus. Solidaritatea Sanitară atrage atenția asupra faptului că numărul ar putea gravita, de fapt, în jurul cifrei de 30.000.

”Cca. 10% dintre respondenți au indicat că au fost deja infectați SARS-CoV-2. Procentul este în cea mai mare măsură aplicabil medicilor și, mai ales, asistentelor medicale. În măsura în care acesta este procentul real al lucrătorilor din sănătate care au fost infectați, am ajunge la un total de cca. 30.000 de lucrători care au fost deja infectați SARS-CoV-2, în loc de 6.300 (numărul lucrătorilor cunoscuți a fi fost infectați)”, afirmă sursa citată.

Din totalul de cazuri depistate la cadrele medicale, din păcate, cele mai afectate persoane sunt asistentele medicale, în proporție de 50,15%. Infirmierele sunt pe locul al doilea cu 18,82%, urmate îndeaproape de medici cu 16,8%. În cazul îngrijitoarelor, incidența este doar 1%, în timp ce 12,58% vizează alte categorii profesionale.

”18,2% dintre respondenții (113) care au declarat că au fost infectați au indicat că au făcut o formă gravă sau severă a bolii COVID-19. Cca. 28% dintre respondenți au indicat că nu au fost testați SARS-CoV-2 (în condițiile în care cred că ar fi fost cazul); doar cca. 36% dintre respondenți afirmă că au fost testați ori de câte ori a fost nevoie”, spun autorii studiului.

Mai mult decât atât, majoritatea angajaților din spitale sunt dezamăgiți de măsurile de siguranță și protecție, acestea fiind insuficiente și ineficiente. Partea cea mai tristă a analizei vizează însă efectele ultimelor șase luni de pandemie asupra vieții și sănătății cadrelor medicale din România. Lista completă poate fi parcursă mai jos:

  • Alterarea stării de sănătate
  • Numeroase simptome și afecțiuni determinate de utilizarea echipamentului individual de protecție
  • Creșterea sarcinilor și înrăutățirea condițiilor de muncă
  • Modificarea programului de muncă în dauna salariaților
  • Deteriorarea severă a echilibrului dintre viața profesională și viața de familie
  • Semnificative perturbări ale vieții afective
  • Sunt evidente efectele presiunii psihice
  • Nivelul foarte ridicat de stres
  • Salariații au tot mai numeroase temeri și angoase
  • Viața socială le este profund tulburată de stigmatizarea pe care o suferă
  • Sunt indicate perturbări ale atenției
  • Deficitul echipamentelor individuale de protecție generează o presiune suplimentară
  • Calitatea serviciilor medicale este afectată negativ în multe cazuri
  • Comunicarea cu pacienții și colegii este perturbată
  • În unele cazuri survine o scădere a veniturilor
  • Modificările profesionale pornesc de la scăderea accesului la pregătirea continuă și merg până la schimbarea de facto a specializării.
Efortul de cercetare detaliat mai sus are la bază un chestionar de opinie aplicat în perioada 24.09-12.10.2020. Chestionarul s-a adresat tuturor categoriilor de salariați din sănătate, indiferent de forma de proprietate a unității în care-și desfășoară activitatea. În acest context, au participat către 45.000 de lucrători din sectorul sanitar din toate regiunile țării, țintiți prin intermediul adreselor de e-mail (din baza de date a CCDSS). Au răspuns la invitația de a completa chestionarul 1.709 salariați, 1.130 dintre ei furnizând răspunsuri complete. Chestionarele cu răspunsuri incomplete au fost eliminate din prelucrarea finală, fiind reținute în studiul final un număr de 1.130 chestionare.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI