Cât de mult îi pasă României de schimbările climatice, în comparație cu restul lumii: cel mai amplu studiu

Cât de mult îi pasă României de schimbările climatice, în comparație cu restul lumii: cel mai amplu studiu

Schimbările climatice sunt una dintre problemele care afectează cel mai mult planeta noastră, însă nu toată lumea vede pericolul din spatele acestora. Cât de preocupată este România de această problemă, în comparație cu alte state ale lumii, o arată un nou studiu extrem de amplu.

În cadrul Reuters Institute Digital News Report 2020, care studiază felul în care consumăm știrile, se pune și problema schimbărilor climatice și cât de importante sunt acestea pentru 40 de țări ale lumii. Așa cum se arată în studiu, acestea „explorează modul în care publicul accesează știri despre această amenințare pe termen lung pentru existența umană și modul în care se simt cu privire la acoperirea mass-media”.

Anul trecut pare să fi marcat o schimbare în termeni de interes public și politic. Tot mai mulți oameni pe tot globul, în special tinerii, s-au alăturat manifestațiilor și grevelor conduse de liderii noii generații, precum Greta Thunberg. O mare parte din acest sprijin la rândul său, a fost mobilizat nu de surse tradiționale precum televiziunea ci prin rețelele sociale, cum ar fi Facebook, YouTube și Instagram.

Studiul a fost realizat pe 80.000 de persoane. Dintre acestea, aproximativ 69% au spus că sunt de părere că schimbările climatice reprezintă o problemă extrem de sau foarte serioasă. Mai puțin 9% dintre respondenți nu văd schimbările climatice la fel de grave, în timp ce aproximativ 19% au spus că sunt oarecum îngrijorați.

Potrivit studiului, în majoritatea țărilor, se poate observa un consens clar cu privire la seriozitatea problemei. Totuși, există și un număr mic de indivizii care nu iau în serios schimbările climatice. Acest
lucru s-ar putea datora faptului că se simt deconectați de la problemă, fie pentru că sunt sceptici față de știință, fie pentru că sunt îngrijorați impactul economic al măsurilor de combatere a schimbărilor climatice.

Cât de mult iau în serios românii schimbările climatice

Studiul arată și un top al țărilor, cu privire la importanța pe care cetățenii lor o dau problemei. Respondenții au primit următoarea întrebare: Cât de gravă este, dacă este, problema schimbărilor climatice? Valorile de mai jos arată, de fapt, procentul populației care a răspuns  „foarte sau extrem de serioasă”.

schimbarile climatice romania
Reuters Institute Digital News Report 2020

După cum se vede în graficul de mai sus, România se află pe locul opt în topul țărilor studiate: 84% dintre respondenții români au spus că schimbările climatice reprezintă o amenințare serioasă. Înaintea țării noastre se află, în ordine, Chile, Kenya, Africa de Sud, Turcia, Filipine, Portugalia și Croația.

În mod surprinzător, cele cinci țări cu cele mai scăzute niveluri de îngrijorare sunt toate în Europa de Vest. În Belgia, Danemarca, Suedia, Norvegia și Olanda, doar aproximativ jumătate (sau mai puțin) cred că schimbările climatice sunt o problemă serioasă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI