Avertismentul lui Bill Gates pe care nu doreai să-l auzi: când se va sfârși pandemia, de fapt

Avertismentul lui Bill Gates pe care nu doreai să-l auzi: când se va sfârși pandemia, de fapt

Bill Gates a devenit o autoritate destul de importantă pe subiectul pandemiei, iar lipsa sa de optimism derivată din cum merg lucrurile este evidentă.

Fondatorul Microsoft a devenit lider de opinie în ultimul an pe marginea coronavirus, după ce a ieșit la iveală că, în urmă cu câțiva ani, a preconizat acest dezastru medical la scară largă. În ceea ce privește perioada imediat următoare, Gates nu este deloc optimist, mai ales când vine vorba de situația din emisfera nordică.

”Dacă nu vom avea intervenții, numărul morților, chiar și în SUA, va reveni la nivelul din primăvară”, este opinia lui Bill Gates. „Vestea bună este că avem mai multe vaccinuri promițătoare, care ar putea primi autorizații de urgență de la FDA sau de la MHRA până la sfârșitul acestui an sau, cu siguranță, la începutul anului viitor. Mă aștept ca două sau trei să o obțină”, afirmă antreprenorul și filantropul american, într-un interviu acordat cotidianului italian „La Stampa”.

În ceea ce privește progresul legat de un eventual vaccin, chiar și distribuirea sa la scară largă nu va reuși să facă minuni în eliminarea bruscă a virusului. Dacă vaccinurile „vor fi eficiente, chiar și cu un nivel de vaccinare de 60%, vom opri răspândirea exponențială a bolii. Anul viitor vom reduce numărul morților, iar în 2022 pandemia se va termina”, a concluzionat fostul director Microsoft.

Bill Gates nu a putut neglija nici posibila discrepanță la nivel global când vine vorba de accesul la un eventual vaccin. În ceea ce privește atitudinea SUA față de vaccinuri, Gates spune că Statele Unite „sunt contradictorii” deoarece, „în ceea ce privește cercetarea, au dat mai mulți bani decât toate celelalte țări împreună, înmulțite la doi”, în timp ce pentru producția în țările sărace „nu au făcut nicio mișcare”. „Încă sper că această administrație, sau alta care va veni, o va face, dedic mult timp pentru ca aceasta să se întâmple”, a declarat Gates.

În final, Gates l-a atacat pe Trump, confirmând faptul că o mare parte din problemele din SUA cu pandemia au legătură cu administrația de la Casa Albă.  „Administrația nu colaborează cu OMS”, spune antreprenorul, „nu sunt de acord, consider că este o greșeală”. Gates a afirmat și că „este regretabil că multe dintre declarațiile lui Trump „au creat percepția” unei oarecare reticențe față de succesul experimentelor vaccinurilor. „Când se va termina, SUA va trebui să facă o examinare foarte amănunțită pentru a înțelege cum să se pregătească pentru următoarea pandemie”, a concluzionat directorul fundației Gates.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI