Ce înseamnă, de fapt, izolarea, autoizolarea și carantina: cum te comporți pe timp de pandemie

Ce înseamnă, de fapt, izolarea, autoizolarea și carantina: cum te comporți pe timp de pandemie
Ciprian Ioana
Ciprian Ioana
11:45 12.03.2020

Dacă munca-ți permite, atunci, cel mai probabil, în această perioadă lucrezi de acasă. Autoritățile au luat măsuri drastice pentru a limita răspândirea coronavirusului și, între timp, OMS  a declarat stare de pandemie. Ai auzit vorbindu-se în ultimele zile de izolare, autoizolare și carantină, dar hai să înțelegi mai bine acești termeni pentru a afla cum să gestionezi cât mai bine situația.

În România, numărul cazurilor de infectare cu coronavirus crește de la o zi la alta. Autoritățile au luat în calcul toate scenariile posibile și au venit cu măsuri drastice care, chiar dacă un impact economic negativ, ar putea duce la stoparea răspândirii coronavirusului.

Între altele, au fost interzise adunările publice la care participă mai mult de 100 de persoane, au fost anulate cursele spre și dinspre Italia, țară puternic afectată, dar sunt vizați și cei care se întorc în țară din zone periculoase. Ei intră automat în carantină, adică în spații special amenajate unde trebuie să stea până când sunt testați.

Dacă testele-s negative, atunci pot pleca de acasă. Dacă ele sunt pozitive, atunci ajung pe mâna medicilor.

O altă formă este autoizolarea la domiciliu dacă știi că ai călătorit în străinătate. Sau izolarea  – în cazul ești testat pozitiv. În ambele situații, trebuie să urmezi niște sfaturi sau protocoale.

Iată ce trebuie să știi.

Ce înseamnă să stai în carantină

Carantina e pentru persoanele care ar putea avea o boală, dar nu știu încă acest lucru. Dacă ți s-a cerut să stai în casă, așa cum se întâmplă în România, să urmărești ce simptome ai și să raportezi doar dacă observi ceva neobișnuit – atunci te afli în autocarantină.

Izolarea, pe de altă parte, e pentru cei care sunt testați pozitiv. Dacă, spre exemplu, stai acasă și ai observat simptome precum tuse, febră sau altele menționate de autorități, atunci ai putea fi infectat cu coronavirus. Ești în autoizolare, dar poți ajunge direct în izolare – adică la spital, pe mâna medicilor.

Majoritatea pacienților din București, spre exemplu, sunt la Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș, acolo unde sunt duși cu izoleta – acea targă pe care o tot vezi plimbată de oameni îmbrăcați în combinezoane din cap până-n picioare.

Izoleta/ sursa foto: Digi24

Cum te pregătești de carantină și autoizolare

În această perioadă, în România, școlile sunt închise și cei mai mulți dintre angajați lucrează de acasă. În cazul celor care trebuie să fie la muncă s-au luat măsuri de modificare a programului, astfel încât să nu se creeze aglomerație la metrou sau în mijloacele de transport în comun la aceleași ore.

Dacă școlile s-au închis și ți s-a cerut să lucrezi de acasă, motivul e simplu: autoritățile vor să elimine acele locuri drept potențiale medii de răspândire a coronavirusului. Dacă ai fost infectat nu le mai poți da și altora. Dacă n-ai fost infectat, atunci e doar o măsură de precauție.

De asemenea, dacă lucrezi de acasă înseamnă că cel mai bine ar fi chiar să lucrezi de acasă. Adică nu e foarte indicat să mergi într-o cafenea sau restaurant pentru că terbue să eviți, pe cât posibil, spațiile aglomerate. Atunci când stai acasă, încearcă să igienizezi mereu locurile atinse și de ceilalți membri ai familiei, precum scaunele, mesele sau clanțele de la ușă. E bine să ai la îndemână în permanență o soluție dezinfectantă și să te speli des pe mâini.

În ce privește spațiile aglomerate, poate ai observat în ultimele zile agitație prin magazinele mari. Aici ar trebui să dai dovadă de calm și de precauție. Nu trebuie să golești toate rafturile de hârtie igienică și nu ai nevoie de provizii cât pentru apocalipsă.

Ia-ți doar strictul necesar, care să te ajute în următoarele câteva zile. Așa cum spuneau și oficialii, o astfel de perioadă se tratează cu calm.

Panica nu face bine nimănui.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI