Asteroidul care ar putea lovi Pământul, imortalizat în detaliu: descoperirea neobișnuită a cercetătorilor

Asteroidul care ar putea lovi Pământul, imortalizat în detaliu: descoperirea neobișnuită a cercetătorilor
Alexandru Puiu
Alexandru Puiu
10:55 08.04.2020

Asteroidul Bennu se află de mult timp în vizorul celor de la NASA, din cauza faptului că ar putea, la un moment dat, să intre în contact cu planeta noastră.

Bennu este un asteroid foarte important, chiar dacă nu ai auzit niciodată de el. Acesta se află pe locul doi în Palermo Technical Impact Hazard Scale, un clasament menit să evidențieze posibilitatea de a lovi Pământul. Conform cercetătorilor, acest asteroid în particular ar putea avea un impact violent cu planeta noastră peste aproximativ 150 de ani, deși șansele reale sunt destul de mici ca acest lucru să se întâmple.

Dincolo de scenariile fataliste însă, Bennu a făcut subiectul mai multor eforturi de cercetare din partea NASA. Cel mai recent dintre ele s-a reflectat într-o fotografie de înaltă rezoluție care a stabilit un record important. Asteroidul detaliat mai sus este subiectul celui mai mare colaj de înaltă rezoluție al unui corp planetar realizat vreodată.

Imaginea pe care o poți parcurge la dimensiune naturală aici a fost realizată cu ajutorul fotografiilor imortalizate de nava spațială NASA OSIRIS-REx între 7 martie și 19 aprilie 2019. La momentul respectiv, nava care a imortalizat cadrele se afla la o distanță constantă, între 3 și 5 kilometri, de asteroidul cu un diametru de aproximativ 500 de metri. În relație cu Pământul, întregul proces s-a petrecut la o distanță de câteva sute de milioane de kilometri.

Ca să înțelegi mai bine recordul, ai în vedere că imaginea finală are o rezoluție de 50.669 x 25.350 pixeli, iar fiecare pixel din imagine este aferent unei suprafețe de 30 centimetri din asteroid. Pe lângă entuziasmul NASA pe marginea realizării acestei imagini, cercetătorii au putut să mai afle câteva lucruri despre Bennu. Știam deja faptul că ”scapă” cantități masive de particule în spațiu, comportament similar cu cel al unei comete, nu al unui asteroid.

În plus, oamenii de știință au obținut confirmarea că ar avea magnetit pe suprafață, particularitate care indică faptul că ar fi fost în contact cu apă pe corpul ceresc din care s-a desprins. După acest efort, misiunea OSIRIS-REx în relație cu Bennu va continua cu încercare de aterizare pe asteroid în august 2020. Imaginea de înaltă rezoluție va sta la baza definirii locului perfect pentru această operațiune care va implica strângerea de particule de pe suprafața sa pentru analiză înapoi pe pământ. Dacă totul merge bine, OSIRIS va reveni pe Pământ pe 24 septembrie 2023.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI