Aceste descoperiri recente ne arată cum ne vor afecta bacteriile în viitor

Aceste descoperiri recente ne arată cum ne vor afecta bacteriile în viitor

Într-un experiment mai puțin obișnuit, oamenii de știință au ajuns să privească bacteriile care se adaptează la o nouă gazdă, evoluând pentru a deveni mai infecțioase peste sute de generații.

În timp ce au urmărit schimbările de-a lungul timpului, oamenii de știință de la Universitatea din Viena au observat că apar două strategii evolutive foarte diferite în bacteriile care au fost supuse unor condiții distincte.

Cercetarea, publicată în revista PNAS, este un studiu de caz fascinant care îi ajută pe oamenii de știință să înțeleagă cum bacteriile devin periculoase.

Astfel, jumătate dintre bacterii au fost supuse unor condiții în care au fost nevoite să infecteze în mod repetat noi celule gazdă pentru a supraviețui, iar celorlalte li s-a permis să se multiplice la nesfârșit în cadrul aceleiași gazde. După 500 de generații, primul grup a evoluat pentru a fi mult mai eficient la infectarea de noi gazde.

„Rezultatele noastre dezvăluie că, dacă bacteriile sunt capabile să rămână în interiorul unei celule gazdă și să asigure că acestea continuă să trăiască în celulele “fiice” ale gazdei atunci când celula gazdă se împarte, infecțiozitatea lor nu se schimbă”, a declarat cercetătorul, Paul Herrera, într-un comunicat de presă.

„Cu toate acestea, bacteriile devin din ce în ce mai infecțioase atunci când trebuie să se mute de la o celulă gazdă la o altă celulă gazdă pentru a supraviețui”, a completat el.

Până la sfârșit, codul genetic al grupurilor a diferit la 1.161 de situații diferite, iar grupul mai infecțios a exprimat 2.500 de gene diferite care l-au făcut atât mai eficient la infectarea celulelor, cât și mai bun la supraviețuirea între gazde.

„Aceste modificări au ca rezultat faptul că celulele gazdă să se infecteze mai ușor și să ofere bacteriilor o șansă mai bună de a supraviețui în afara celulei gazdă”, a spus microbiologul din Viena, Matthias Horn.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: