Această Dacia ținută „la secret” ar putea fi primul model hibrid al românilor

Această Dacia ținută „la secret” ar putea fi primul model hibrid al românilor
09:11 09.01.2020

În 2020, Dacia va avea câteva anunțuri de făcut. Duster pe GPL e unul, apoi e prezentarea noului Sandero. Acest model, dintre toate mașinile făcute de Dacia în ultimii 16 ani, e cel care ar putea da naștere liniei de autovehicule hibride și poate chiar electrice.

Dacia nu se grăbește să anunțe Sandero 2020, așa că încă apar poze cu mașina camuflată. Sigur, nu te mai poți aștepta la prea multe surprize la nivel de design. Va semăna cu Renault Clio, deja prezentat pe final de 2019. Ipoteza e susținută de Renault prin diverse interviuri pe care le-au dat șefi din companie.

În cel mai recent, Philippe Buros, vicepreședinte senior Renault și președinte al companiei pentru Europa, a explicat că abia în doi-trei ani va fi un model Dacia electrificat. El a spus și care e ideea, în ansamblu. „Principalul argument de achiziţie este raportul calitate-preţ, iar o parte din această filosofie este că Dacia preia tehnologia disponibilă în gama Renault, dar cu o mică întârziere”, a declarat Philippe Buros.

Dacia Sandero 2020 camuflata 3

Dacia Sandero 2020 camuflata 3

Dacia Sandero 2020 camuflata 3

La ce te poți aștepta de la Dacia Sandero 2020

Cea mai mare noutate va fi că Dacia folosește, în sfârșit, platforma CMF-B. E un prim pas ca Renault să rezolve o parte dintre problemele pe care le are cu normele de poluare. În următorii ani UE înăsprește amenzile. Ca motorizare, noua mașină Dacia ar folosi un motor pe benzină SCe de un litru și 75 CP, un motor pe benzină TCe de un litru și 100 CP, iar motorul diesel Blue dCi de 1,5 litri ar avea 85 CP.

Cum arată noul Clio de la Renault ca să știi la ce să te aștepți de la Sandero

Renault Clio 2020 2

Renault Clio 2020 2

Arhitectura noului model Dacia Sandero va fi una adaptată pentru clienții cu bugete mai mici. Totuși, poți vedea că Dacia folosește mânere de uși mai apropiate de anul 2020 decât de anii ’70.

E posibil să fie vorba și de un motor 130 CP, dar pe Sandero Stepway și ar fi vorba de-o versiune hibridă. Ca idee, Stepway reprezintă 75% din vânzările seriei Sandero. Cât despre opțiunea hibridă, nu te gândi la ceva SF. Va fi vorba de o motorizare mild-hybrid E-Tech. Debutează pe Clio, în 2020, și Dacia va prelua tehnologia.

Cât despre o disponibilitate pe piață, cel mai probabil va fi în toamna lui 2020. Prezentare ar fi făcută în vară, pentru prima dată, apoi la salonul auto din Paris, în octombrie, pentru public. Totodată, ar mai fi de anunțat un nou MCV și posibil versiunea Stepway tot anul acesta.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI