27 iun. 2019 | 09:17

YouTube vrea să pierzi și mai mult timp online: funcțiile care vor face asta

ACTUALITATE
YouTube vrea să pierzi și mai mult timp online: funcțiile care vor face asta

Dacă ai un telefon sau o tabletă, probabilitatea să petreci abuziv de mult timp pe YouTube este foarte mare. Cu toate acestea, creatorii serviciului online speră să eficientizeze și mai mult mecanismul de recomandări, ca viciul să se acutizeze.

Printr-o nouă actualizare adusă YouTube în următoarele zile, compania americană vrea să îmbunătățească mecanismul pe baza căruia îți recomandă clipuri noi, la finalul unora pe care le-ai vizionat sau în timpul vizionării. Noile opțiuni vor fi introduse întâi pe Android, la cei care folosesc interfața în engleză a programului. În următoarele săptămâni, ar trebui să vezi aceleași opțiuni pe iPhone și pe desktop, indiferent de limba interfeței. youtube 2

În primul rând, vei ajunge mai ușor la clipuri cu aceeași tematică precum cele care îți plac. Indiferent dacă ești pe pagina principală a aplicației sau într-o fereastră de redare, vei vedea vedea filtre de recomandări. Poți opta să vezi mai multe clipuri de pe același canal de YouTube sau cu aceiași etichete și poți elimina pentru totdeauna anumite recomandări.

Este suficient să apeși cele trei puncte din dreptul unui clip din lista de sugestii pentru a evita pentru totdeauna clipurile de pe același canal. Asta nu îți blochează ție accesul la canal. În continuare îi vei putea vedea clipurile și le vei putea căuta, dar nu îți vor fi recomandate. Opțional, poți alege să spui că nu ești interesat de acel clip, iar recomandările viitoare vor fi ajustate în concordanță cu alegerile tale.

Dacă ești curios care este logica din spatele unor clipuri recomandate pe care le întâlnești pe YouTube, vei vedea sub ele câteva explicații, nu foarte stufoase. Astfel, ar trebui să înțelegi mai bine cum funcționează algoritmul. Această particularite este disponibilă începând de astăzi pentru utilizatorii de iPhone și ar trebui să ajungă la posesorii de Android în curând. Cei care navighează pe YouTube în versiunea web, de asemenea, trebuie să mai aștepte un pic.

youtube 1