29 mart. 2019 | 12:42

Reacția Uber după ce Guvernul a adoptat ordonanța care i-ar pune probleme

ACTUALITATE
Reacția Uber după ce Guvernul a adoptat ordonanța care i-ar pune probleme

Pe 29 martie, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care modifică legea taximetriei. Într-o anumită măsură, activitatea Uber și Bolt ar putea fi afectată.

La începutul lunii martie a fost dezvăluit un proiect de OUG al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Conform acestuia, care s-a materializat într-o ordonanță adoptată de Guvern pe 29 martie, taximetria ilegală va putea fi amendată cu până la 5.000 de lei încă de la prima abatere. Asta e marea modificare (și nu numai) cerută de transportatori.

Această ordonanță poate afecta și activitatea companiilor care oferă servicii de ridesharing, ca Uber, Bolt (fosta Taxify) sau Clever (prin serviciul Go). Acum, legea taximetriei e modificată, astfel încât cei care transportă persoane contra-cost, fără autorizațiile impuse de legislația taximetriei, pot fi sancționați mult mai ușor, de la prima abatere. Iar șoferii de Uber, Bolt și alte servicii similare ar putea fi ținta unor astfel de amenzi.

Pentru PLAYTECH, Uber a comentat situația. „Ordonanța de azi nu schimbă cu nimic lucrurile pentru Uber în România – vom continua să operăm ca până acum. Mai mult, Guvernul și-a exprimat clar intenția de a reglementa sectorul de ridesharing printr-o ordonanță separată, în săptămânile următoare. Apreciem angajamentul Guvernului de a grăbi adoptarea unei legislații moderne pentru a răspunde nevoilor pasagerilor și șoferilor din România”, au declarat reprezentanți Uber România.

Ce se întâmplă după ce ordonanța care ar putea afecta și Uber a fost adoptată

Ordonanța de urgență care ar putea afecta serviciile de ridesharing intră în vigoare după 60 de zile de la adoptarea sa. În acest timp, Guvernul a spus că intenționează să treacă un alt OUG pentru a reglementa sectorul de ridesharing.

Ordonanța din 29 martie nu produce efecte și nu schimbă nimic pentru Uber sau pentru șoferii parteneri. Serviciul va continua să funcționeze ca până acum.

Ordonanța de acum reprezintă a treia încercare de reglementare a acestei sancționări la prima abatere (și să fie eliminată mențiunea „în mod repetat”). Primele două au rămas la stadiul de proiecte uitate în sertar. Acum, toți cei care fac taximetrie fără să aibă o autorizație (conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi) vor putea fi mult mai ușor amendați – inclusiv cei care folosesc licențe false.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele