Televizorul Samsung pentru miliardari are o dată de lansare: ce cumperi cu o mică avere

Televizorul Samsung pentru miliardari are o dată de lansare: ce cumperi cu o mică avere
08:03 15.06.2019

Într-un final, TV-ul The Wall Luxury de la Samsung va fi disponibil pentru a putea fi cumpărat de aceia mai bogați dintre noi.

Încă nu se știe exact ce preț va avea televizorul, dar cu siguranță nu va fi ieftin. The Wall Luxury va fi disponibil din iulie la nivel global. Acesta va fi primul televizorul cu display Micro LED de la Samsung menit să fie vândut publicului. Acest telefon este scalabil, ecranul său putând fi schimbat de la o diagonală de 73 de inci, cu o rezoluție de 2K (1080 pixeli adică) la o diagonală de 292 de inci, cu o rezoluție de 8K – asta dacă, desigur, camera ta are suficient de mult spațiu să suporte toate astea.

The Wall Luxury nu este menit să fie închis vreodată. Dacă nu îl folosești, se transformă într-o pânză digitală care să se potrivească atât cu design-ul interior al camerei, cât și cu dispoziția proprietarului său. Cei de la CNET au încercat să îi contacteze pe cei de la Samsung pentru a afla prețul televizorului pentru bogați, dar compania nu a oferit încă un răspuns. Drept punct de referință, e bine de știut că TV-ul QLED de la Samsung a ajuns undeva la 70.000 de dolari pentru versiunea cu diagonală de 98 de inci și rezoluție 8K. Tocmai de aceea, sunt șanse mari ca prețul televizorului să ajungă la șase cifre.

Tehnologia MicroLED a televizorului folosește milioane de LED-uri minuscule, adunate laolaltă pentru a forma o imagine. Luminozitatea sa este mai mare decât a oricărui alt dispozitiv cu display de pe piață. Samsung promite că The Wall Luxury va avea o calitate HDR a imaginii îmbunătățită cu mult, iar că rata video va fi de 120Hz. De asemenea, adâncimea panoului va fi de 30mm – o diferență drastică față de cei 80mm cu care se lăuda generația anterioară de televizoare The Wall.

Oricum ar fi, mai trebuie să așteptăm puțin până apare – iar când va apărea, puțini dintre noi ni-l vom permite.

Sursa: CNET
loading...