Metoda științifică prin care am putea încetini îmbătrânirea

Metoda științifică prin care am putea încetini îmbătrânirea
15:45 31.07.2019

Cine nu și-ar dori să trăiască pe vecie? Nu am ajuns acolo, dar unii oameni de știință au găsit o metodă prin care s-ar putea încetini îmbătrânirea.

Nervul vag influențează și afectează în mod direct creierul, tractul digestiv (intestinele, stomacul), inima, ficatul și multe alte organe și glande. Drept urmare, este un punct important în cercetările oamenilor de știință. Stimularea acestuia ar putea duce la noi tratamente pentru depresie, crize epileptice.

Acum, oamenii de știință de la Universitatea Leeds au demonstrat cum stimularea acestui nerv ar putea încetini procesul de îmbătrânire.

Oamenii de știință au ajuns la nervul vag datorită rolului cheie al acestuia în sistemul parasimpatic, responsabil pentru odihnă și digestie. Există și sistemul nervos simpatic, responsabil de așa numita reacție fight or flight.

Aceste două sisteme se echilibrează reciproc, însă pe măsură îmbătrânim, sistemul nervos simpatic preia mai mult control, iar asta înseamnă o vulnerabilitate mai mare la boli, funcții corporale neregulate și așa mai departe.

Cum am putea încetini îmbătrânirea

Ideea britanicilor din Leeds este că dacă am stimula acel nerv vag am putea restabili acea balanță dintre sistemul simpatic și cel parasimpatic. Stimularea acestuia nu s-ar face prin implantarea unui dispozitiv, ci s-ar putea face chiar prin gâdilirea unei zone în jurul urechii.

Oamenii de știință au luat 29 de voluntari de peste 55 de ani și le-au administrat un tratament de stimulare a nervului vag timp de două săptămâni, 15 minute în fiecare zi. Iar rezultatele par a fi îmbucurătoare, balanța dintre activitățile celor două sisteme. Dacă echilibrul este restaurat și îmbătrânirea este încetinită.

Unii pacienți au declarat că starea li s-a îmbunătățit, la fel și calitatea somnului. „Urechea este poarta prin care putem să ne „jucăm” cu echilibrul metabolic al organismului, fără utilizarea medicamentelor sau a unor proceduri invazive”, a spus Beatrice Bretherton, unul dintre autorii studiului. „Credem că am atins doar vârful icebergului și suntem încântați să investigăm mai departe și să vedem care ar putea fi beneficiile pe termen lung”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: New Atlas