11 feb. 2019 | 10:17

FOTO Trei români, finaliști într-o competiție fotografică internațională

ACTUALITATE
FOTO Trei români, finaliști într-o competiție fotografică internațională

Competiția World Photography Awards și-a anunțat finaliștii la categoriile dedicate amatorilor și entuziaștilor. Printre aceștia se numără și câțiva români.

World Photography Awards e una dintre cele mai mari și mai populare competiții fotografice dedicată atât amatorilor, cât și profesioniștilor. Diferența dintre cele două categorii e că, de cele mai multe ori, cei din urmă câștigă bani de pe urma fotografiei, pe când cei dintâi o folosesc mai mult ca pe-o pasiune și nu reprezintă principala sursă de venit.

În 2019, Antonio Gandore a ajuns în finala categoriei Landscape în competiția Open. Imaginea lui e denumită „Țipătul” și o poți vedea mai jos.

World Photography Antonio Gandore - Tipatul

La categoria Culture, Alex Robciuc a ajuns în finală cu imaginea „Vasile Oanea”. E portretul unui bărbat în vârstă care privește pe geamul a ceea ce pare a fi casa lui.

World Photography Alex Robciuc - Vasile Oanea

În aceeași categorie, Remus Dăescu a ajuns cu imaginea „The Mona Lisa”. A surprins în această imagine oameni care stau cu telefoanele ridicate ca să fotografieze tabloul lui Leonardo da Vinci. Nu-i chiar o idee nouă acest tip de satiră fotografică, iar printre fotografii mari care s-au remarcat cu așa ceva se numără Martin Parr.

World Photography Remus Daescu - The Mona Lisa

În competiția Youth, Ilia Bugaev din Moldova a ajuns în finală cu imaginea „Tânărul cioban”. Câștigătorii vor fi anunțați pe 17 aprilie, pentru fiecare categorie în parte.

World Photography Ilya Bugaev - Ciobanul

Pe lângă aceste competiții Open și Youth, mai exista și competiția Professionals, unde participă fotografi care au documentat anumite proiecte. Fie că e vorba de probleme sociale actuale, fie că-i un proiect dedicat arhitecturii, în această competiție sunt jurizate seriile de imagini.

Competiția World Photography Awads se va încheia cu o gală de premiere a fotografilor, dar și cu o expoziție care va fi găzduită în Londra. Până acum, la profesioniști, Cosmin Bumbuț s-a remarcat din România cu seria foto a camerelor intime din penitenciarele românești. Remus Țiplea, care a documentat viața ciurdarilor, a ajuns în finală. La categoria Open, Vlad Eftenie a fost și el câștigător.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele