Reprezentarea 3D a galaxiei noastre. Cum arată Calea Lactee de fapt

Reprezentarea 3D a galaxiei noastre. Cum arată Calea Lactee de fapt
17:00 02.08.2019

Cel mai nou model 3D al galaxiei noastre ne arată Calea Lactee așa cum nu am mai văzut-o până acum, în adevărata ei formă.

Calea Lactee are un diametru de peste 100.000 de ani lumină, iar Sistemul nostru Solar se află în centrul acesteia. Marginile Căii Lactee se pot observa acum mai bine ca niciodată, într-o reprezentare 3D bazată mai mult pe observații directe decât pe cadre teoretice.

Cercetătorii de la Universitatea din Varșovia din Polonia au pornit de la ideea că vor să studieze Calea Lactee prin observare directă. Până acum, forma galaxiei noastre ne-a fost prezentată prin reprezentări mai vagi, bazate mai mult pe presupuneri.

Cum arată de fapt Calea Lactee

Astronomii au descoperit că un anumit tip de stea are calități care le permit să determine cu exactitate cât de departe este corpul ceresc. Cefeidele sunt corpuri stelare tinere mai strălucitoare chiar decât Soarele și care au niște pulsuri foarte regulate. Frecvența acestor pulsuri corespunde direct cu gradul de strălucire. Astfel, dacă știi care este frecvența pulsului, știi câtă lumină emite steaua, iar prin compararea cantității absolute de lumină cu acea cantitate care ajunge la noi, poți determina cu precizie cât de departe a trebuit să călătorească lumina.

Așadar, cercetătorii polonezi au observat și au catalogat aceste cefeide pe o perioadă de mai mulți ani pentru un portret 3D al Căii Lactee. Rezultatul arată că galaxia noastră nu este plată, ci are o formă încovoită și răsucită. Astfel, o parte este orientată în jos, iar cealaltă în sus. Totuși, aceștia încă nu și-au dat seama ce face Calea Lactee să aibă această formă neregulată.

Cercetătorii polonezi au reușit să localizeze sute de cefeide în încercarea determinării formei Căii Lactee. Au făcut asta în cadrul Optical Gravitational Lensing Experiment, un proiect prin care sunt monitorizate miliarde de obiecte stelare.

Sursa: Techcrunch
Etichete: