Rabla pentru electrocasnice: cum îți iei aragaz sau TV pe banii Statului

Rabla pentru electrocasnice: cum îți iei aragaz sau TV pe banii Statului
09:44 15.07.2019

Dacă mai ai electrocasnice vechi prin casă și vrei să le schimbi, acum poate este cel mai bun moment să faci asta cu rabla pentru electrocasnice.

Programul Rabla pentru electrocasnice se află în derulare de ceva vreme, iar acum a început o nouă rundă. Astfel, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul programului.

„Administraţia Fondului pentru Mediu pune la dispoziţia persoanelor fizice suma de aproximativ 20 milioane lei, pentru noi înscrieri în cadrul Programului Rabla pentru electrocasnice, sumă rezultată din neutilizarea voucherelor în termenul de valabilitate, precum şi diferenţele provenite din modificarea eficienţei energetice a echipamentelor aprobate de la o clasă superioară la o clasă inferioară, la cererea beneficiarului”, a anunţat Administraţia Fondrului pentru Mediu.

Așadar, dacă vrei să-ți cumperi un televizor, un aragaz sau o mașină de spălat nouă, atunci ar trebui să te înscrii. În cadrul rabla pentru electrocasnice beneficiezi de voucher și poți lua la schimb un alt aparat electrocasnic.

Ce produse poți cumpăra în cadrul rabla pentru electrocasnice

Finanţarea se va acorda sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:

  • 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++
  • 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++
  • 300 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A++
  • 400 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++
  • 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++)
  • 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++
  • 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++
  • 200 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A şi A+
  • 400 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A++ şi A+++

Suma inițială alocată pentru acest an este de 40 de milioane de lei, în cadrul celor două ediții care au avut loc pe 24 mai și pe 18 iunie.  Predarea echipamentului vechi se face în momentul livrării celui nou achiziționat.