Ce trebuie să știi despre noua lege europeană care interzice memele

Ce trebuie să știi despre noua lege europeană care interzice memele

Utilizatorii de internet din Europa trebuie să se pregătească de ce este mai rău când vine vorba de drepturile pe care le vor avea în mediul online.

Parlamentul European a oferit o primă aprobare unei legi care a stârnit controverse în ultimul timp. Această lege ar putea să forțeze toate platformele de internet să filtreze tot ceea ce postează utilizatorii pe ele – inclusiv memele – de dragul legii dreptului de autor. Aprobarea a venit la mai multe luni de când Parlamentul a propus Directiva Dreptului de Autor. Cu toate astea, votul final va fi dat abia peste câteva luni, când membrii Parlamentului se vor întruni.

În Directiva Dreptului de Autor, articolele care au stârnit cele mai multe reacții au fost 11 și 13. Articolul 11 tratează așa numită taxă de link. Această regulă ar putea forța marile agenții de știri (inclusiv Google News) să obțină o licență de la editorii de știri și să îi remunereze pe aceștia pentru că oferă link-uri în articolele lor către site-urile agențiilor. Parlamentara Julia Reda se teme de posibilitatea ca editorii mai mici să piardă. Mai mult, ea crede că fenomenul de fake news va prinde mai mult avânt din cauza descurajării share-uirii de știr din surse reputabile.

Mai apoi, articolul 13 este cel care se referă la interzicerea memelor. Regula din articolul 13 ar forța platformele mari (cum este YouTube) să filtreze toate materialele încărcate, pentru a preveni încălcarea drepturilor de autor. Acest lucru ar putea să limiteze extrem de mult libertatea de expresie de pe internet – și ar putea să pună punct culturii memelor de pe internet. Parlamentul a ținut însă să îi asigure pe oameni că memele nu vor muri din cauza legii noi.

Cert este că viitorul internetului european se clatină în momentul de față. Regulile cu privire la ce este și nu este încălcarea drepturilor de autor sunt prea vagi, iar asta ar putea face lucrurile mai dificile pentru toată lumea.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: Futurism