Mașina zburătoare nu e chiar atât de departe, iar Hyundai confirmă asta

Mașina zburătoare nu e chiar atât de departe, iar Hyundai confirmă asta
20:45 04.12.2019

Hyundai are planuri mari pe zona auto și nu doar pe cea care vizează electricele și autonomele. Pune la bătaie o sumă uriașă pentru a lansa pe piață inclusiv mașini zburătoare.

Hyundai e un constructor auto din Coreea de Sud care vrea să se bată cu giganții din domeniu. Deși nu se poate compara cu alți rivali mult mai puternici precum Volkswagen, sud-coreenii arată că au spirit de inițiativă. Investesc 52 de miliarde de dolari pentru a scoate pe piață următoarea generație de electrice și autonome.

Mai mult, constructorul vrea să investeacă și în mașini zburătoare, mașini pe hidrogen și diverse servicii de mobilitate. Planul e întins pe următorii cinci ani, poartă numele de Strategy 2025 și sunt prevăzute investiții de 10 miliarde de dolari în fiecare an.

Aproape dublu față de cât s-a cheltuit anul trecut, de exemplu.

Hyundai pariază și pe mașina zburătoare

Într-o perioadă în care mai toți constructorii se uită spre mașini electrice și autonome, vicepreședintele Hyundai merge mai departe și vorbește de mașini zburătoare. La pachet, vor fi lansate mașini autonome, dar și electrice și pe hidrogen. Obiectivul ar fi să se vândă anual 560.000 de mașini electrice încărcabile la priză și 110.000 de mașini pe hidrogen.

Hyundai vrea ca, până în 2030 să aibă versiuni electrice pentru aproape toate modelele în piețele cele mai mari, iar până în 2035 să fie valabil acest lucru și pentru piețele emergente. Sub-marca Genesis va lansa primul model electric în 2021 și își va extinde serios gama electrică în 2024. În generația N vor fi atât SUV-uri, cât și mașini electrice.

Pentru piața americană, compania caută să lanseze mașini electrice cu o autonomie cât mai mare, pentru ca acestea să fie folosite pe post de taxiuri robot. În 2018, Hyundai a avut o cotă de piață de 4%, dar vrea să crească la 5% până în 2025. Sud-coreenii vor și marje de profit mai mari: 8% față de 2,5% în prezent. BMW are o marjă de 9,3%, Toyota are 8,2%, iar alți mari constructori au între două și șase procente.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI