Acum oricine poate crea texte false cu inteligența artificială

Acum oricine poate crea texte false cu inteligența artificială
18:01 16.05.2019

La începutul anului 2019, cercetătorii de la OpenAI au lansat un sistem de inteligență artificială atât de bun la scris știri fără supraveghere umană, încât era de speriat.

Algoritmul cu pricina – GPT-2 – poate să genereze paragrafe coerente de text, să traducă texte dintr-o limbă în alta, să răspundă la întrebări și să facă și rezumate. Jack Clarck, policy director al OpenAI, a declarat pentru The Verge că sistemul ar putea fi folosit pentru a genera articole de presă false sau care creează confuzie sau chiar să se dea drept altcineva în mediul online. Din acest motiv, organizația nu va dezvălui cum exact funcționează GPT-2.

Doar că acum a apărut site-ul TalkToTransformer.com, unde poți folosi o versiune mai „diluată” a GPT-2. Inteligența artificială a acestui Transformer generează povești, scenarii, eseuri și tot felul de texte, în baza unui text inițial – mai scurt, sau mai lung, depinde de tine. Rezultatele nu sunt perfecte, ce-i drept, dar faptul că acest algoritm a fost făcut public arată oricui cât de avansată a ajuns să fie inteligența artificială capabilă să scrie texte, dar și ce hibe are.

Un exemplu de text generat pe site este cel de mai jos, descoperit de The Verge. Când inteligența artificială a primit niște replici din „The Avengers„, a oferit înapoi o scenă ciudată, în care Tony, Steve și Thor se chinuie cu un mâner de ușă, totul culminând cu Steve care îl întreabă pe Tony „Tu ești… Tony, Omul de Oțel?”.

Într-un fel, e amuzant să încerci să oferi inteligenței artificiale tot felul de propoziții de la care să înceapă, dar nu poți să nu te gândești și la posibilele repercusiuni. Mai exact, cât de periculoasă poate fi o asemenea inteligență artificială? Dacă variantă „diluată” a GPT-2 este așa, atunci cum arată the real deal? Și poate cel mai important – chiar va exista un viitor în care să fim induși în eroare de știri false generate de inteligența artificială?

Sursa: Futurism